News Flash:

Alegerile din Finante nu vor fi contestate

23 Octombrie 2000
812 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ioan Auslingher, candidatul contestatar, s-ar putea retrage din sindicat

Alegerile din sindicatul finantistilor ieseni nu vor fi contestate, desi existau semnale ca demersul urma sa fie declansat imediat dupa sufragiu. Ioan Auslingher, contracandidatul Elenei Ciubotaru, liderul ales saptamana trecuta, a declarat ca a renuntat la contestatie si ca se va retrage din sindicat, impreuna cu o parte dintre membri. "Deja de la perceptii au plecat cam 15 sindicalisti, iar din Directie si-au dat demisia alti 20", a afirmat Ioan Auslingher. El sustine in continuare ca alegerile nu au fost corecte, deoarece nu au respectat prevederile statutului sindical. "Statutul prevede ca alegerile sunt secrete, insa s-a votat prin delegatii. Toata lumea stia cine pe cine reprezinta, deoarece delegatiile au fost nominale", a declarat Auslingher. De asemenea, el sustine ca nu puteau fi organizate alegeri din moment ce vechiul lider sindical, Virgil Tataru, nu s-a descarcat de gestiune. In plus, Auslingher afirma ca un pas obligatoriu era alegerea membrilor lipsa din comisii, care a avut loc la adunarea generala a sindicalistilor. "Programul prezentat de contracandidatii mei era pe langa problemele salariatilor. La Finante trebuie negociat contractul colectiv de munca, salariul, prima de vacanta, inainte de a ne pune problema federatiei. Din aceasta federatie noi trebuie sa ne retragem, deoarece nu a facut nimic pentru ieseni, in afara de incasarea cotizatiei", a precizat Ioan Auslingher. Acesta spune ca va decide ce va face in continuare dupa ce se va consulta cu sustinatorii sai din sindicat si din Directia de Finante.
Mihai URSU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019739 (s)

loading...