News Flash:

Alergie la...bani

4 Decembrie 2002
3130 Vizualizari | 0 Comentarii
Alergia la bani este o afectiune depistata de medicul alergolog mai ales in cazul casierelor sau a altor persoane care au un contact direct si constant cu banii. De fapt, dupa cum sustin specialistii, nu este o alergie propriu-zisa la bani sau la componentele chimice ale acestora, ci o alergie la praful de pe bancnote. Daca pana in anul 1990, numarul persoanelor care ajungeau la un medic alergolog cu aceasta afectiune era mai mare, dupa aparitia aparatelor automate de numarat bani, cazurile au mai scazut. Pentru determinarea alergenului, adica a agentului care provoaca alergia, se fac teste cutanate. Tratamentul este bazat, in principal, pe evitarea elementului alergizant. Dupa cum a explicat dr. Sinitchi de la Cabinetul de Alergologie din cadrul Policlinicii 1, este foarte important insa si terenul personal sau ereditar al alergicului, pentru ca de acesta depind si manifestarile alergiei. Apoi, persoanei ii este recomandat un tratament medicamentos care trebuie urmat o buna perioada de timp, cel putin trei luni. Manifestarile clinice ale alergiei sunt diverse - de tip cutanat, pruritul (mancarimile), urticaria, rinoconjunctivita, de tip digestiv (gastroenterocolite), manifestari la nivelul gurii, rinite, astm bronsic. Cea mai grava manifestare a alergiilor de acest tip este socul alergic. "Manifestarea poate fi brusca, ducand la scaderea tensiunii arteriale pana la zero, ceea ce duce inevitabil la decesul suferindului. In literatura de specialitate sunt semnalate astfel de cazuri", a precizat dr. Georgeta Sinitchi, medic alergolog.
Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1492 (s) | 22 queries | Mysql time :0.042827 (s)