Actualitate

Alertă alimentară! Ouă cu Salmonella, retrase de pe piață în mai multe județe din țară

Publicat: 12 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Alertă alimentară Ouă cu Salmonella retrase de pe piață în mai multe județe din țară
Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce în cazul oamenilor toxiinfecţii alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale însoţite de diaree

Ouă cu salmonella au fost retrase de pe piață în mai multe județe din țară, anunță ANSVSA.

Ca urmare a prezenței unui serotip de salmmonella înalt patogen din fecale de la găinile ouătoare, SC Bocanii SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unui lot de ouă.

Produsele au fost vândute în primele zile din luna martie, în magazine din Hunedoara, Gorj și Caraș-Severin.

„Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus (lot dată expirare: 28-29-30 / 03 / 2022), comercializate în perioada 01-02-03 / 03 / 2022 să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze societăților de unde au fost cumpărate (conform listei atașate) urmând a se restitui contravaloarea în baza bonului fiscal”, se arată pe site-ul ANSVSA.

Salmoneloza – infecția cu bacteria Salmonella

Bacteria Salmonella trăiește în tractul intestinal al animalelor infectate, dar și la om, și poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume și fructe. Procesul infecțios începe numai după ce bacteriile Salmonella, nu doar toxinele lor, ajung la nivelul tractului gastro-intestinal.

Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce în cazul oamenilor toxiinfecţii alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale însoţite de diaree.

Severitatea salmonelozelor umane este dependentă de o serie de factori, cum ar fi: vârsta, starea generală de sănătate şi cantitatea de germeni ingerată. Potrivit specialiștilor, forme mai grave apar în cazul copiilor, a bătrânilor, precum și în cazul persoanelor care au sistemul imunitar deficitar.

În prezent, la nivel mondial, sunt cunoscute 2.500 de tulpini (serotipuri) de Salmonella, cu mențiunea că dintre acestea foarte puţine provocând îmbolnăviri la oameni şi animale.

Adauga un comentariu