News Flash:

Alerta de grad zero in oboarele din judet

11 Octombrie 2005
793 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politistii si medicii veterinari incearca in fiecare zi de luni sa educe cetatenii care vin sa cumpere sau sa vanda produse in targul de la Podu Iloaiei •Din cauza amenintarilor de gripa aviara, nimeni nu are voie sa vanda gaini in oborul din Podu Iloaiei

In fiecare saptamana, in ziua de luni, la oborul din Podu Iloaiei se aduna cateva sute de carute si mai multe mii de persoane pentru a face comert cu diferite bunuri. In urma unui protocol semnat de Politie cu Directia Sanitar Veterinara, reprezentantii celor doua institutii fac controale in fiecare saptamana pentru a educa cetatenii sa practice un comert civilizat. Cand au inceput aceste controale, politistii au intampinat rezistenta din partea comerciantilor care nu intelegeau motivul pentru care trebuie sa detina acte pe animalele vandute. "Facem aceste controale de trei luni. La inceput, prezenta noastra a cam deranjat comerciantii, deoarece le-am cerut acte, iar persoanele care au fost gasite in afara legii au fost sanctionate. Le-am explicat oamenilor ca, daca nu au acte, nu pot face dovada faptului ca animalele sunt ale lor", a spus inspectorul Eugen Stefanica, ofiter de criminalitate judiciara.

Animale cu cercei in urechi

In urma controalelor efectuate saptamanal, numarul amenzilor acordate pentru sanctiunile la comertul ambulant si la lipsa documentelor necesare vanzarii unui animal a scazut. Daca in urma cu o saptamana au fost aplicate 41 sanctiuni, in cursul zilei de ieri politistii au aplicat doar 22 sanctiuni. "La Podu Iloaiei este cel mai mare targ din zona. Se aduna comercianti si producatori din 12 comune. Dupa multa munca de convingere am reusit sa reducem abaterile foarte mult, astazi am descoperit doar doi comercianti fara acte pentru animale. Am reusit sa implementam cipuri la 90 la suta dintre bovine, insa mai sunt ceva probleme la inregistrarea cabalinelor. Putem spune ca situatia va intra in normal", a declarat inspectorul sanitar veterinar Victor Budeanu. In cursul zilei de ieri, la targul de la Podu Iloaiei se putea observa cum stateau aliniate mai multe junici cu cercei galbeni in urechi, semn ca au fost luate in evidentele medicilor veterinari.

Amenintati de gripa aviara

In urma cu circa trei saptamani, medicii veterinari din zona Podu Iloaiei au fost avertizati in scris de Directia Sanitar Veterinara despre posibilitatea unei epidemii de gripa aviara. Dupa ce au aparut primele probleme ale acestei boli in intreaga tara, in targul de la Podu Iloaiei nimeni nu mai are voie sa comercializeze gaini. "Miscarea efectiva de pasari a fost interzisa in totalitate, in acest fel limitand circulatia pasarilor. Am popularizat faptul ca o pasare suspecta de gripa aviara se manifesta prin lipsa vioiciunii si inapetenta. Daca cetatenii vor semnala cazuri de acest gen, trebuie sa vina cu pasarile bolnave la laborator pentru primul examen, dupa care se vor lua masurile ce se impun in astfel de cazuri", a declarat Ilie Gavril, medicul veterinar din Podu Iloaiei. In cursul zilei de ieri, un singur comerciant s-a prezentat la targ cu pasari de vanzare, insa acesta a fost trimis inapoi acasa cu tot cu gaini. Cetatenii din localitate nu sunt insa speriati de aceasta boala, lasand totul in voia sortii. "Daca va veni acesta boala si la noi, asta este. Din cate stiu, la noi inca nu s-au inregistrat cazuri si nu cred ca avem de ce sa ne fie frica", a spus o femeie care venise la targ.
Cezar ELISEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1436 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014475 (s)