News Flash:

Alerta de meningita virala

26 Iulie 2007
1523 Vizualizari | 0 Comentarii
• Toate primariile din judet trebuie sa informeze populatia despre masurile ce trebuie respectate pentru a preveni meningita virala • Este interzis scaldatul in locurile neautorizate, fructele si legumele trebuie foarte bine spalate inainte de consum, iar apa trebuie consumata numai din surse autorizate
Dupa zilele caniculare suportate cu greu de ieseni, Ministerul Sanatatii Publice (MSP) avertizeaza populatia asupra pericolului de imbolnavire cu meningita virala. Dupa ce in lunile iunie si iulie a fost inregistrata o crestere a numarului de cazuri, ieri, reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Iasi au trimis avertizari in toate comunele judetului. Spitalele, medicii de familie sunt obligati sa raporteze imediat orice suspiciune de meningita virala si sa trimita bolnavul la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, unde ii vor fi recoltate probe, dupa care acestea vor fi trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti pentru confirmarea sau infirmarea bolii. Meningita virala ataca sistemul nervos si poate duce la decesul bolnavului daca nu este depistata si tratata la timp. "Am trimis adrese la toate primariile din judet pentru a informa populatia asupra unei imbolnaviri cu meningita virala. Daca pana in luna martie am avut doar 3 cazuri, in lunile iunie, iulie, numarul acestora a fost de 9, cele mai multe cazuri au fost inregistrate la copiii cu varste cuprinse intre 0-9 ani. Medicii trebuie sa raporteze imediat cazurile cu suspiciune de meningita virala pentru a fi recoltate probe de laborator pe care le vom trimite la Bucuresti pentru a se confirma boala", a declarat dr. Irina Mitroi, director adjunct la ASP. Meningita virala se transmite aerogen si digestiv. Medicii sfatuiesc populatia sa consume apa numai din surse autorizate, legumele si fructele sa fie foarte bine spalate inainte de consum. De asemenea, scaldatul este interzis in locurile neautorizate, iar primariile din judet au obligatia de a instala placute prin care sa avertizeze populatia ca scaldatul este interzis. Mainile trebuie frecvent spalate si atunci cand apare primele simptome specifice bolii populatia trebuie sa se prezinte imediat la doctor. Febra, durerile de cap, diareea, varsaturile pot fi semne ale meningitei virale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025540 (s)