Actualitate

Alertă la Spitalul Universitar de Urgență București. 17 cadre medicale au fost depistate cu COVID-19

Publicat: 31 mart. 2020

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi 27 de teste pozitive pentru COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență București. 17 cadre medicale și 10 pacienți sunt infectați cu noul virus. Se așteaptă în continuare rezultatele tuturor testelor, fiind în lucru aprox. 20% din aceastea.

„De la nivelul SUUB s-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru o parte dintre acestea (20%) se așteaptă rezultate. Testarea a fost declanșată în 22 martie, la nivelul personalului medical și a pacienților, observându-se o creștere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB. Odată cu creșterea numărului de cazuri pozitive a fost constatată o creștere semnificativă a cazurilor cu rezultat incert, precum și a apariția unor rezultate pozitive la testul pentru noul coronavirus la pacienți și personal medical în cazul cărora rezultatul inițial a fost negativ.

Urmare a solicitării managerului SUUB, care a remarcat prin testare evoluția epidemiologică, DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică extinsă. În urma anchetei s-au convenit măsuri urgente propuse de către spital și avizate de DSPMB cu aplicare imediată, pentru a preveni răspândirea virusului. Cei 10 pacienți au fost transferați, conform protocolului, către spitalele din Capitală care gestionează pacienți infectați cu noul coronavirus (COVID-19)”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.




Adauga un comentariu