Eveniment-Social

Alesii Iasului au fost instalati oficial. Consilierii locali si consilierii judeteni si-au intrat in drepturi – FOTO,VIDEO

Publicat: 10 iun. 2016

@ Noile structuri ale consiliului local si a celui judetean au fost oficial aprobate de catre birourile electorale @ Alesii Iasului au fost ieri validati oficial, sedintele de constituire urmand a avea loc la inceputul saptamanii viitoare @ In urmatoarele zile vor fi batute in cuie si noile aliante de la varful celor doua structuri

Consilierii locali si cei judeteni si-au primit ieri certificatele prin care li s-au validat noile mandate din administratia publica. Cei 37 de consilieri judeteni si cei 27 de alesi locali au primit din partea reprezentantilor Biroului Electoral Judetean si a celui Municipal documentele prin care se atesta faptul ca vor indeplini pentru urmatorii patru ani calitatea pentru care au candidat. La nivelul Consiliului Local Iasi, cei 27 de alesi locali au primit ieri certificatele in Sala Mare a Primariei din partea presedintelui Biroului Electoral Municipal, judecatoarea Maria Gabriela Stanculeanu.

Primarul Mihai Chirica s-a aratat increzator in noul legislativ local, sustinand ca asteapta ca toti alesii sa isi faca treaba si sa munceasca pentru dezvoltarea orasului si in beneficiul iesenilor. „Astazi (ieri-n.r.), judecatorii, cei care au constituit Biroul Electoral Municipal, inmaneaza certificatele pentru preluarea mandatelor catre cei care s-au inscris in cursa pentru alegeri si au castigat, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa facem si prima sedinta de Consiliu Local in care vom desemna si organul de conducere administrativ. In continuare, fiecare dintre cei care vor primi mandatele vor avea de ales. Avem si deputati printre noi si sunt sigur ca vor preda mandatele pentru alti colegi de-ai nostri care ne vor urma in Consiliul Local. Este un lucru absolut firesc, constituim consiliul si ne apucam de treaba. Asa cum am si spus, noi nu am venit la putere, noi am venit la munca”, a spus primarul Mihai Chirica.

Printre alesii Iasului se numara si cativa cu state vechi in legislativul local, printre care social democrata Camelia Gavrila, ajunsa la cel de-la cincilea mandat, dar si Gabriel Harabagiu, de asemenea membru PSD, aflat la cel de al treilea mandat. Un alt ales local ajuns la al treilea mandat este si Radu Botez, ales pe lista Aliantei Liberalilor si Democratilor (ALDE).

„Sper in realizari mai bune decat in anii precedenti. Sper sa reusim sa ducem la bun sfarsit anumite proiecte pornite in Iasi si sigur vom incerca sa realizam alte cateva proiecte la parcari, la modul in care se desfasoara circulatia, proiecte referitoare la gradinite cu program prelungit, la reducerea poluarii. Sunt multe alte elemente pe care, speram noi, le vom imbunatati in perioada urmatoare”, a mentionat Radu Botez.

In urma alegerilor locale, din partea PSD au intrat pe listele pentru CL Camelia Gavrila, Tudor Ciuhodaru, Catalin Bulgariu, Paul Boiesteanu, Gabriel Harabagiu, Calin Scripcaru, Marcel Istrate, Catalina Aldea, Florin Boca, Marius Aur, Dana Tautu,  Gabriel Surdu, Sandu Vasile si Vlad Nedelcu. Din partea PNL au intrat in CL Marius Bodea, Ciprian Bostan, Vlad Ghizdovat, Etien Ignat, Eduard Boz, Alexandru Cotofan, Tudor Dornean si Razvan Timofciuc. ALDE va avea doi consilieri locali, respectiv Radu Botez si Cristian Corozal, in timp ce PMP se va baza tot pe doi consilieri, Violeta Gaburici si Daniel Piftor. Ultimul loc din CL va fi luat de independentul Andrei Postolache, probabil noul Daniel Oajdea al viitorului Consiliu Local.

In ceea ce priveste Consiliul Judetean, inmanarea mandatelor nu s-a facut intr-un cadru festiv, asta pentru ca formatiunile politice cu reprezentare in deliberativul judetean si-au trimis doar cate un reprezentant la Biroul Electoral Judetean (BEJ) pentru a ridica certificatele constatatoare. Si in acest caz, sedinta oficiala de constituire va avea loc la inceputul saptamanii viitoare, cand se vor alege presedintele si cei doi noi vicepresedinti ai institutiei. 




Comentarii
Adauga un comentariu