News Flash:

Alexandra Dulgheru a castigat turneul de la Varsovia

25 Mai 2009
667 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandra Dulgheru
Tenisul feminin romanesc se poate lauda cu o noua campioana. Alexandra Dulgheru a castigat, sambata, turneul de la Varsovia, dotat cu premii in valoare de 600 de mii de dolari, dupa ce a invins-o in finala competitiei pe ucraineanca Alona Bondarenko, scor 7-6, 3-6, 6-0. Romanca (locul 201 WTA) s-a aflat in premiera pe tabloul principal al unui turneu WTA, dupa ce pana acum nu reusise niciodata sa treaca de calificari. Pentru performanta sa, Dulgheru va primi 98.500 de dolari si 470 de puncte WTA, cu care are mari sanse sa urce in Top 100 mondial. Dupa succesul de la Varsovia, romanca a recunoscut ca este extrem de bucuroasa si ca nu se astepta sa castige, mai ales ca pierduse avionul inaintea calificarilor. "Acest titlu imi va ramane pentru totdeauna in minte, e ceva de neuitat. Finala a fost senzationala, la un moment dat simteam ca Bondarenko vine peste mine. Simteam o oboseala inaintea acestui meci, dar dupa setul doi am spus ca ori dau totul, ori nimic. Ma bucur nespus ca am castigat acest turneu, nu il voi uita niciodata. Si daca pierdeam finala de la Varsovia, tot eram bucuroasa. Am fost onorata sa joc impotriva unor astfel de jucatoare. Semifinala si finala le-am jucat doar de placere. Ma voi bucura cat pot de mult pentru acest trofeu", a spus Dulgheru. Tanara jucatoare in varsta de 20 de ani sustine ca nu se astepta sa obtina o astfel de performanta, dupa ce inaintea calificarilor a pierdut avionul spre Varsovia si era foarte aproape de a abandona, dar a avut noroc ca meciul sau a fost amanat din cauza ploii: "Veneam de la un turneu si aveam o conexiune in Franta, dar am pierdut avionul. Am prins abia a doua zi si trebuia sa joc chiar atunci in primul tur al calificarilor, insa am avut noroc ca meciul a fost amanat din cauza ploii. Am jucat apoi doua meciuri intr-o zi, mi-a fost greu, dar acum traiesc momente senzationale". Alexandra Dulgheru a fost invitata la masa de ambasadorul Romaniei la Varsovia, cel care i-a adus si tricolorul la finalul partidei cu Alona Bondarenko. "Voi iesi in oras cu familia mea, deoarece am fost invitata de ambasadorul Romaniei. A venit inainte de meci si mi-a urat bafta. Tinand cont ca e si ziua mea saptamana viitoare, e un cadou incredibil pentru mine faptul ca am reusit sa castig un prim turneu WTA".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1428 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025310 (s)