National

Alexandru Coita: „Partidul Republican cere vot în 3 zile la alegeri”

Publicat: 02 iul. 2020
ALT=«Alexandru Coita, liderul Partidului Republican din România»
Alexandru Coita, liderul Partidului Republican din România

Alexandru Coita, liderul Partidului Republican din România solicită ca alegerile să se desfășoare pe parcursul a trei zile, la fel cum se întâmplă în Diaspora. Acesta a afirmat că cei care vor respinge această idee se vor face responsabili de posibilele infectări sau chiar decese survenite în urma valului de noi infectări de după alegeri.

„Partidul Republican cere vot în 3 zile la alegeri. Altfel vor MURI OAMENI!

Partidul Republican va depune marți un amendament în Parlament prin care va cere organizarea alegerilor pe durata a 3 zile, după modelul din Diaspora. Cerem tuturor partidelor politice să voteze această propunere. Cine se va opune se va face responsabil de oamenii care vor muri în urma valului de noi infectări de după alegeri!

Alexandru Coita, președintele PR:

«Vor MURI oameni după alegerile din septembrie dacă pe partidele mari le vor interesa doar scorul lor electoral! Organizarea într-o singură zi va însemna cozi interminabile, umilințe, îmbulzeală, un val de noi infectări. Exact ce am văzut pe aeroportul din Cluj, doar că la scară națională! Oamenii vor plăti cu viața dacă politicienii nu renunță la calculele lor meschine!

Cerem aplicarea unui model care a funcționat în Diaspora: 3 zile de vot! Asta înseamnă drepturi egale pentru toți românii, garanția că românii vor putea vota în condiții de siguranță ți că nimănui nu-i va fi îngrădit dreptul democratic de a-și alege reprezentanții.

Nu trebuie să reinventăm nimic.

Suntem într-o situație de criză, suntem obligați să găsim soluții! Avem o formulă care a funcționat perfect pentru Diaspora! Românii din țară au dreptul la același tratament, mai ales că acum sunt vieți în joc!

Domnilor politicieni, vă întreb; vreți cozi și morți după locale? Atunci ÎNGROPAȚI subiectul. Vreți ca oamenii să voteze în siguranță? Atunci aplicați votul în 3 zile. Fără discuțiii!

Ce lider politic va avea tupeul să se uite după 27 septembrie la certificatele de deces? Și să le spună apoi familiilor că a fost un «accident», că era de «neevitat»

Nu, domnilor politicieni! Românii trebuie lăsați să voteze fără să le fie pusă viața în pericol! Cine se opune acestei propuneri va trebui să-și asume morții după alegeri»”, a declarat Alexandru Coita.

Alexandru Coita: „Bătaia de joc la adresa românilor care pleacă să lucreze în străinătate trebuie să înceteze”

Președintele Partidului Republican din România, Alexandru Coita, a vorbit despre un proiect de lege care va fi depus. Prin acesta va forța Guvernul să protejeze drepturile Diasporei. De-a lungul timpului, românii plecați la muncă în alte țări au întâmpinat numeroase probleme. Din păcate, în majoritatea cazurilor, autoritățile au tratat superficial respectivele situații.

„Bătaia de joc la adresa românilor plecați la muncă trebuie să înceteze! Vom depune un proiect de lege prin care vom obliga Guvernul să apere drepturile Diasporei. Bătaia de joc la adresa românilor care pleacă să lucreze în străinătate trebuie să înceteze. Oamenii sunt umiliți, lucrează în condiții îngrozitoare și viața le este pusă în pericol în fiecare zi. Din păcate, autoritățile române, în loc să-și protejeze cetățenii, se transformă în purtătorul de cuvânt al firmelor străine.

Doar câteva săptămâni au trecut de când ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a întreprins o vizită de lucru în Germania, pentru a inspecta condițiile de muncă de acolo și ne-a asigurat că totul este în regulă și că muncitorii români sunt respectați și protejați. Vedem astăzi cât de protejați au fost aceștia, când peste 650 de români care munceau la un abator din Germania au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Partidul Republican din România a început deja să lucreze la elaborarea cadrului legislativ prin care să se poată proteja mai bine drepturile românilor plecați la muncă în străinătate și chiar îi invită pe aceștia să se implice în elaborarea proiectului de lege.

«Avem în lucru o propunere legislativă prin care vom împiedica abuzurile împotriva românilor plecați la muncă. Proiectul de lege cuprinde mai multe măsuri, inclusiv o verificare mai strictă a activității agențiilor de recrutare, crearea unei rețele de atașați pentru drepturile lucrătorilor în țările de interes care să oferă asistență românilor, dar și o linie verde de urgență, deschisă 24 din 24, unde fiecare român poate semnala un abuz și primi ajutor rapid. Voi depune această inițiativă legislativă în cel mai scurt timp în numele PRR», a declarat deputatul Sorin Bota, Vicepreședinte al Partidului Republican din România.

Radu Lupaș, președinte executiv PPR, acuză la rândul lui autoritățile, afirmând că România a fost singura țară care, în timpul pandemiei, a fost mai preocupată să livreze forță de muncă ieftină partenerilor externi, în loc să-și protejeze cetățenii.

«În timpul pandemiei, când fiecare țară era concentrată pe repatrierea diasporei, autoritățile de la București umpleau autocarele și avioanele cu români pe care îi trimiteau sa devină carne de tun pentru companiile din occident. Mai mult decât atât, ca antreprenor, mi se pare o crimă că statul în loc să asigure forță de muncă pentru firmele românești să creeze programe de formare profesională, îi trimite pe români la munca de jos în străinătate. Acești oameni merită un viitor mai bun la ei acasă, iar dacă totuși aleg să plece la muncă în străinătate, drepturile lor trebuie să fie respectate. Autoritățile românești au obligația să intervină imediat și să le ofere ajutorul de care au nevoie», adaugă Radu Lupaș”, se arată în mesajul postat de Alexandru Coita.

 





Adauga un comentariu