Prima pagină » Actualitate » Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa

Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa

05 feb. 2025, 08:18,
în Actualitate

Alexandru Papadopol este implicat în telenovela momentului! Fostul soț al Ioanei Ginghină este acuzat că și-ar fi părăsit iubita, o tânără actriță din Constanța, cu care ar fi trebuit să se căsătorească în acest an. Actorul rupe tăcerea și spune adevărul din spatele acuzațiilor.

Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă!

Alexandru Papadopol a fost implicat într-o telenovelă cu iz de amantlâc. În spațiul public circulă mai multe filmulețe în care este acuzat că și-a părăsit iubita, actrița Cristiana Luca – de la Teatrul de Stat din Constanța. Cei doi formează un cuplu de mai mult timp, iar anul acesta ar fi trebuit să aibă loc nunta.

Presupusul tată al Cristianei Luca distribuit mai multe imagini pe TikTok, imagini care au fost asamblate sub forma unui colaj cu mai multe fotografii cu Alexandru Papadopol și Cristiana Luca. Bărbatul îl acuză pe actor că i-a sedus și abandonat fiica și că nu mai vrea să o ia de soție pe motiv că ar fi fost adoptată.

„Papadopol nu ne mai vrea fata. Adio, nuntă! Motivul? Fata este adoptată de la o casă de copii. Domnului actor îi este rușine cu noi”, a spus Gherghe Căpitan, în prima postare de pe TikTok.

Gheorghe Căpitan a adăugat că „acum nu mai vrea nuntă cu fata noastră“.

„Oamenilor, Papadopol vine de la Piatra Neamț cu șapca pe ochi așa cum a venit și la noi de Paște, singur, fata ne-a trimis-o cu trenul și ne-a dat ordin să-i facem salată boeuf… Și acum nu mai vrea nuntă cu fata noastră. Rușine! Ți-am plătit chirie la garsoniera din București, noi ne-am sacrificat, măgarule, ca să ai intimitate cu fata noastră”, se arată în cea de-a doua postare.

Un posibil furt de identitate

La mijloc ar fi vorba despre un furt de identitate. Alexandru Papadopol a declarat că cel care ar fi făcut postările pe TikTok nu este tatăl adoptiv al Cristianei Luca, iubita actorului, așa cum se prezintă în mediul online. Acesta a mai dezvăluit că acest caz a ajuns deja în atenția autorităților.

„Se pare că este vorba despre un furt de identitate. Persoana în cauză a făcut deja plângere penală, știu că are înregistrare la Poliție. Nu știu, mai mult de atât nu pot să vă spun. O să iau și eu legătura cu avocatul meu, să văd ce se poate face într-o astfel de situație. E un caz clasic de hărțuire. Am verificat. I s-a furat identitatea. Cineva a postat în numele lui (n.r tatăl Cristianei Luca). Omul a depus plângere, are număr de înregistrare. Eu nu am știut, nu am TikTok, nu știam care sunt algoritmii și cum funcționează aplicația asta”, a spus Alexandru Papadopol.

Până ca misterul să fie elucidat, Ioana Ginghină a mărturisit că habar nu avea de planurile de nuntă ale fostului ei soț, însă a confirmat faptul că Alexandru Papadopol era implicat într-o relație amoroasă de ceva timp.

„Nu am știut de planuri de nuntă. Tot ce știu e că e în această relație de ceva timp, dar, în rest, nu știu nimic. Acum trebuie să am grijă de Ruxandra, care, din păcate, trece prin asta a doua oară. Află de toate astea din presă și nu direct de la sursă”, a spus Ioana Ginghină, după ce Alexandru Papadopol a fost acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 februarie 2025
08 februarie 2025