News Flash:

Alexandru Tudor delegat la derby

24 Octombrie 2003
560 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bucuresteanul, arbitrul numarul unu in Romania, va conduce sambata meciul dintre Dacia Unirea Braila si Poli Unirea Iasi •Lotul iesean va face astazi deplasarea spre Braila •Patru autobuze la dispozitia suporterilor care vor sa sustina echipa Poli

Sambata, pe stadionul central din Braila, se vor confrunta Poli Iasi si Dacia Unirea Braila, adica echipele care se lupta pentru accederea in primul esalon de fotbal. Meciul este unul extrem de important pentru ambele echipe, care nu isi pemit sa faca nici un pas gresit in acest joc. Importanta jocului este dovedita si de brigada de arbitri care va conduce jocul de la sfarsitul acestei saptamani. Constient de miza acestui meci, seful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Craciunescu, l-a ales pe bucuresteanul Alexandru Tudor pentru a imparti dreptatea in teren. Tudor este cel mai apreciat arbitru roman la aceasta ora, fiind printre favoritii accederii in Top Class, clasamentul celor mai buni arbitri din lume. Arbitrul meciului de sambata este recunoscut pentru corectitudinea sa, dar si pentru intrasingenta de care da dovada in timpul jocurilor pe care le arbitreaza, nu de putine ori fiind criticat pentru usurinta cu care acorda cartonase galbene si rosii. In aceste conditii, jucatorii pregatiti de Vasile Simionas trebuie sa fie foarte atenti la provocari si mai ales la proteste. "Nu poate decat sa ne bucure delegarea unui asemenea arbitru la jocul de sambata. Ma bucur ca cei de la Bucuresti au considerat meciul nostru ca fiind unul important si am incredere ca Tudor va putea duce cu bine jocul la bun sfarsit", a declarat presedintele executiv Marius Stan, la aflarea delegarilor pentru etapa a X-a din Divizia B. Alaturi de Alexandru Tudor, si arbitrii asistenti sunt cu experienta in primul esalon: Tudor Constantinescu si Eduard Ungureanu. Observator delegat din partea Federatiei Romane de Fotbal va fi clujeanul Mircea Salomir, fost arbitru international.

Iesenii pleaca de astazi

Fotbalistii ieseni au intrat inca de ieri in cantonament, urmand ca astazi sa faca deplasarea spre Braila. Nici un jucator nu este accidentat inaintea jocului, astfel ca antrenorul Vasile Simionas va putea alinia cel mai bun unsprezece la ora jocului cu Braila. Dupa toate probabilitatile, Simionas va incepe, in mare, cu aceeasi echipa de la inceputul meciului cu Callatis Mangalia. Un semn de intrebare ridica doar titularizarea lui Vintila, care ar putea fi inlocuit cu Croitoru sau Mitruc. Tinand cont de faptul ca, in ultimele jocuri, blondul mijlocas iesean nu a jucat foarte mult, este tot mai probabila titularizarea lui Florin Croitoru pe banda dreapta a mijlocului Politehnicii. Este de asteptat ca la ora meciului stadionul din Braila sa fie plin ochi, publicul brailean fiind oricum alaturi de echipa la toate meciurile importante. Atmosfera din stadion va fi insa una total potrivnica echipei antrenate de Vasile Simionas, mai ales dupa incidentul de acum cativa ani, cand gazdele au incercat sa mituiasca mai multi jucatori de la Poli. Si iesenii vor fi incurajati de peste 200 de suporteri, care vor pleca inca din noaptea jocului, cu 4 autobuze. Doritorii vor putea lua legatura cu liderul galeriei, Marius Srainer, in aceasta dupa-amiaza la ora 16.00, la Sala Sporturilor. Daca vor fi cereri din partea suporterilor, clubul iesean ar putea suplimenta numarul de autobuze care vor face deplasarea, din dorinta de a aduna cat mai multi sustinatori alb-albastri pe Stadionul din Braila.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016171 (s)