Actualitate

Alfred Simonis, despre proiectul de buget: „La Sănătate, Educație și Investiții trebuia bugete mai consistente!“

Publicat: 12 feb. 2021
ALT=«Alfred Simonis, șeful grupului Partidului Social Democrat din Camera Deputaților»
Alfred Simonis, șeful grupului Partidului Social Democrat din Camera Deputaților

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a vorbit vineri, 12 februarie, despre proiectul de buget pentru 2021, făcut public de guvernarea de dreapta.

Alfred Simonis a declarat că bugetele pentru sănătate, educație și investiții sunt mult prea mici. Mai mult, liderul social democrat a precizat ce modificări ar aduce proiectului de buget.

„Văzând cum arată acest buget, cred că orice variantă de schimbare a acestui Guvern este oportună față de ceea ce avem. Pe de altă parte, președintele partidului (n.r. Marcel Ciolacu), nu a spus că săptămâna viitoare avem o moțiune de cenzură, ci a spus că în această sesiune, la un moment dat, în momentul în care vom avea perspectiva unei eventuale majorități, evident că se va întâmpla acest lucru. Rolul Opoziției, mai ales când are specialiști și are un program mai coerent, evident, decât cel al majorității actuale, este să încerce să preia frâiele țării și să facă ceea ce actualii guvernanți par incapabili să facă”, a declarat Alfred Simonis.

Alfred Simonis: „Este cel mai mic procentual, din PIB, în ultimii 30 de ani“

Liderul social democrat a adăugat că proiectul de buget al guvernării de dreapta are pentru educație cel mai mic buget pe care îl avem, procentual, din PIB, în ultimii 30 de ani.

„Este cel mai mic buget al Educației pe care îl avem, procentual, din PIB, în ultimii 30 de ani. Evident că nu s-a făcut niciodată suficient. Și pot recunoaște asta: În Educație și Sănătate ar trebui să facem cu toții mai mult. Însă ce mă deranjează pe mine în mod deosebit este că, deși ni se clamează a fi un buget al dezvoltării, bugetul de Dezvoltare este de 60 de miliarde de lei, unul dintre cele mai mici bugete pe care le-am văzut pentru Dezvoltare, Investiții.

Mă deranjează profund faptul că Guvernul liberal, condus de Ludovic Orban atunci, și cu Cîțu ministru al Finanțelor, nu a investit în economia românească, nu au existat programe de susținere a economiei, a industriei HoReCa și nu numai. Mă deranjează profund faptul că a căzut în sarcina persoanelor vulnerabile aceasta. Eliminare tichetelor de vacanță, de exemplu, nu doar că afectează economia și industria HoReCa… Am auzit vorbindu-se în ultimele săptămâni de eliminarea sporurilor astronomice. Ați mai văzut ceva în buget? Toate sunt prevăzute acolo”, a menționat Alfred Simonis.

„Bugetul Ministerului Sănătății, în plină pandemia, cred că ar fi trebuit să fie mult mai consistent“

Liderul deputaților PSD a adăugat că, în plină pandemie, bugetul Ministerului Sănătății ar fi trebuit să fie mult mai consistent.

„Bugetul Ministerului Sănătății, în plină pandemia, cred că ar fi trebuit să fie mult mai consistent, bugetul Ministerului Educației, bugetul de Investiții în domenii strategice, o colectare foarte bună, și, dacă e nevoie să se facă eliminări, să nu sufere cei care sunt vulnerabili, ci cei care sunt categorii privilegiate. În momente de criză, liderii politici se remarcă, oamenii de stat. În acest moment nu avem majoritate, de aceea nu vorbim de depunerea moțiunii de cenzură acum. Însă în 2016 am câștigat alegerile cu un scor extrem de mare și în 2018, pe final, Guvernul a fost demis. Se schimbă majoritățile în Parlament. Din păcate, între aceste războaie politice, România suferă”, a mai declarat deputatul PSD.





Adauga un comentariu