Actualitate

Alimente care provoacă insomnie. Ce nu este recomandat să consumi înainte de culcare în sezonul cald

Publicat: 25 mai 2020
Alimente care provoacă insomnie
Anumite alimente consumate seara, mai ales în sezonul cald, ne împiedică să dormim bine

Alimente care provoacă insomnie. După cum se știe, aproape 30% din populația adultă suferă de insomnie, iar una dintre cauze ar putea fi tocmai dieta. Altfel spus, sunt anumite alimente care consumate seara, mai ales în sezonul cald, ne împiedică să dormim. Totodată, sunt și alimente sau băuturi care ne ajută să avem parte de un somn odihnitor.

Cercetătorii trag un semnal de alarmă cu privire la anumite obiceiuri alimentare sau mâncăruri. Și aceasta deoarece au efecte nedorite asupra digestiei înainte de culcare. Așadar, există o strânsă legătură între anumite alimente consumate seara și faptul că nu vom putea dormi bine. Dintre acestea, amintim alimentele pline de grăsimi, cele picante, dar și dulciurile. Dacă nu vă puteți abține de la ele ar fi bine să le consumați până în prima jumătate a zilei pentru a evita insomnia.

Alimente care provoacă insomnie

Medicii consideră că există o strânsă legătură între lipsa somnului și stomac, mai precis ceea ce avem în el. Și aceasta deoarece indigestiile și arsurile la stomac au mare legătură cu lipsa somnului. Totdată, acestea indică şi o alimentaţia haotică, respectiv un stil de viaţa dezechilibrat.

Ei bine, există o serie de alimentele care nu ar trebui consumate, sub nicio formă, înainte de culcare. Șunca, brânza, dulciurile, grăsimile sau mâncărurile picante nu îți fac bine deloc. De asemenea, nici cafeaua nu ar trebui consumată mai târziu de ora 16, iar băuturile dulci ar trebui evitate seara.

Evită la cină aceste alimente care provoacă insomnie

E bine să te ferești de alimentele procesate în general, dar în special seara. Salamurile, pateul de ficat ori peştele la conservă conţin niveluri ridicate de tiramină. Iar aceasta stimulează creierul şi îl face să fie în alertă, așa că ne va fi greu să adormim.

Băuturile energizante ne vor crea probleme cu somnul chiar dacă le consumăm până la prânz. Și aceasta deoarece conțin foarte multă cofeină, dar şi taurină, care creşte adrenalina. De asemenea, mâncărurile picante ne vor crea tulburări digestive, iar asta înseamnă insomnie. Evită tot ce conține piper, chilli sau ardei iute cu cel puţin 3 ore înainte de culcare.

În cazul băuturilor alcoolice, chiar dacă senzația este că ne relaxează, lucrurile nu stau așa. Mai mult decât atât, băuturile alcoolice duc la deshidratare și apare astfel nevoia de a bea mai multă apă. Astfel, veți fi nevoiți să mergeți mai des la toaletă pe parcursul nopţii.

Alimente recomandate pentru un somn odihnitor

Ceea ce mâncăm la cină sau înainte de culcare se va reflecta în calitatea somnului de care vom avea parte. Astfel, pentru a avea parte de o noapte odihnitoare și liniștită, seara este recomandată o gustare uşoară. Aceasta ar trebui luată cu trei-patru ore înainte de culcare şi să constea din anumite alimente.

Medicii recomandă bananele care, dacă le consumați seară, vă ajută să dormiți mai bine. O altă sugestie ar fi un pahar de lapte cald care calmează stresul și este o minunată sursă de calciu. Totodată, ajută corpul să producă melatonină, așa-numitul „hormon al somnului”. De asemenea, migdalele sunt de mare ajutor, deoarece relaxează sistemul nervos. Un pumn de semințe sau fructe oleaginoase (caju, nuci sau seminţe de floarea-soarelui) grăbesc somnul.

Nu în ultimul rând, pentru un somn profund şi liniştit mai poți consuma iaurt, dovlecei, spanac sau morcovi. Așadar, pentru a nu pierde orele de odihnă este de preferat să eviți acele alimente care provoacă insomnie.





Adauga un comentariu