News Flash:

Alte schimbari de declaratii in cazul Sterea

25 Mai 2004
1032 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, la Tribunalul Iasi a avut loc un nou termen de judecata din dosarul in care fostul ofiter de politie Ovidiu Costel Sterea, de 32 de ani, din Iasi, a fost acuzat de trafic de influenta si luare de mita. Ecaterina Croitoru si fiica sa, Giovana, din Iasi, si-au schimbat din nou declaratiile in fata judecatorilor. Cele doua femei s-au jucat cu nervii judecatorilor ieseni, schimbandu-si, pana acum, de doua ori declaratiile. Acestea ba negau cele spuse in timpul urmaririi penale, ba reveneau si spuneau ca la urmarirea penala au spus adevarul. Ieri, mama si fiica au invocat faptul ca doresc, din nou, sa-si pastreze acuzele la adresa lui Sterea. Giovana si Ecaterina Croitoru au aratat ca motivul pentru care isi schimbasera declaratiile initiale a fost acela ca tatal inculpatului le-ar fi promis o suta de milioane de lei. In luna decembrie 2003, in urma declaratiilor date de cele doua femei, procurorii ieseni l-au trimis in judecata pe Sterea, sub acuzatiile amintite. Asa cum au declarat femeile initial, Sterea, in calitate de inspector principal al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera, ar fi pretins trei mii de Euro, pentru a interveni pe langa o comisie de examinare de la Academia de Politie Bucuresti. In vara anului trecut, Giovana Croitoru a absolvit Facultatea de Drept, iar, pentru a se putea inscrie la Institutul de Magistratura, tanara ar fi avut nevoie de o nota mai mare de 8,50 la licenta. Din declaratiile initiale ale Giovanei a reiesit faptul ca Sterea i-ar fi promis absolventei de Drept ca va interveni pe langa Comisia de la Academia de Politie Bucuresti. Fata a mai precizat ca i-ar fi dat acestuia banii in iulie 2003. Totusi, avocatii lui Sterea au aratat ca femeia a vrut sa se razbune si l-a denuntat pe Sterea, deoarece barbatul a avut o relatie amoroasa si a parasit-o pe Giovana Croitoru.
(C.N.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1284 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011928 (s)