News Flash:

Altruismul - suntem programati sa fim buni. Si totusi...

10 Septembrie 2009
1144 Vizualizari | 0 Comentarii
Altruismul suntem programati sa fim buni Si totusi
Afisat la 19:00

Vanatorii-culegatori erau foarte belicosi

Un aspect fundamental al evolutiei sociale priveste originile altruismului , iar o fascinanta ipoteza avansata in urma cu cativa ani de economistul american Samuel Bowles, profesor in cadrul Departamentului de Economie politica al Universitatii din Siena si director al programului de Stiinte ale Comportamentului la Santa Fe Institute din New Mexico, a fost repropusa recent de revista "Science".

De ce ar trebui sa ajutam alte fiinte umane cu care nu avem nicio legatura de sange? In fond, este un comportament impotriva naturii: doar cine impartaseste cu noi patrimoniul genetic merita sa fie aparat si protejat. Sau nu?

Pai nu. Fiinta umana nu este "programata" sa se comporte in acest fel. Si doar cu cateva specii animale are in comun comportamentul altruist, care duce la cooperare in interiorul grupurilor si, pe termen lung, i-a permis omului sa cucereasca planeta. Si totusi, cu toate ca o societate de altruisti desi este o societate senina, este in egala masura si una fragila: ajung cativa egoisti care sa profite de acest lucru pentru a distruge acest tablou idilic.

Dar atunci cum se face ca altruismul ca si comportament colectiv a ajuns pana-n zilele noastre? Potrivit lui Samuel Bowles, este meritul razboiului. Adica necesitatea de a apara un grup de atacurile externe este factor de coeziune, intarind legatura solidaritatii. Prin urmare, amenintarea externa este cea care sporeste bunavointa interna.

Pentru a-si verifica teoria, Bowles a studiat marturii arheologice si etnografice cautand dovezi ale inclinatiei stramosilor nostri pentru razboi. Ce-a aflat? Ca vanatorii-culegatori erau foarte belicosi, 41% dintre decesele in randul acestora survenind ca urmare a unor conflicte sangeroase. Modelul lui Bowles nu putea sa nu includa si genetica: asadar altruismul este un comportament mentinut in timp gratie ADN-ului. Mai mult, cercetatorul sustine de-a dreptul ca exista o selectie de grup: chiar si in dauna interesului individual, altruismul din genom se propaga intrucat este "protejat" de colectivitati razboinice si ca atare mai puternice. Cu acest punct multi biologi nu sunt de acord: grupurile nu sunt intr-atat de diferentiate intre ele din punct de vedere genetic incat sa justifice aparitia unui fenomen de selectie.

Dusmanul din afara

De cate ori te-ai certat cu un membru al familei? Insuportabil, egoist, ipocrit, profitor: ai vorbit de multe ori despre respectivul in acesti termeni. Ajunge insa ca o cunostinta comuna sa vorbeasca si ea de rau aceeasi persoana pentru a declansa in tine o reactie automata, de genul "Cum iti permiti? Cine te crezi?" Aceasta incoerenta tipica comportamentului uman este una care, potrivit studiului lui Samuel Bowles (publicat in "Science") are la scara mai larga decat cea reprezentata de propria familie, o utilitate ce nu poate fi trecuta cu vederea. Agresiunea din exterior declanseaza solidaritatea interna.

Chiar cu ruda antipatica sau vecinul badaran cu care nu ai nici macar o legatura de sange, ca sa merite o aparare "din oficiu". Tocmai necesitatea de a te apara de dusmanul "din afara" extinde conceptul de "prieten". Asa devin oamenii mai dispusi sa-si ia de la gura pentru antipaticul pe care pana mai ieri nici nu-l suportau. De altfel, studiile stiintifice confirma chiar si ceea ce dictatorii stiu din instinct: cand poporul e nemultumit si ameninta sa se rascoale este timpul sa declansezi un conflict armat si sa cauti un tap ispasitor; daca acesta mai este si perceput ca fiind un strain, fie el "tigan" (vezi cazul Italiei), subversiv sau imigrant, cu atat mai bine. Pentru ca vina o poarta intodeauna altii, din afara. Iar strategia functioneaza intotdeauna, garantat.

Ce ne facem insa ca vanatori-culegatori nu mai suntem de multa vreme. Iar pe parcursul secolelor ce ne separa de epoca respectiva s-au intamplat cateva lucruri semnificative. Au aparut credintele religioase care predica dragostea reciproca si bunavointa fata de cei din jur. Apoi, ratiunea a devenit un instrument de cercetare a realitatii. Am inceput sa ne constientizam actiunile, motivele care le provoaca si consecintele pe care faptele noastre le declanseaza.

Cu alte cuvinte, la nivel individual, am evoluat in fiinte capabile sa gandeasca si poate ar fi o idee buna s-o facem si in plan colectiv. Sa intelegem ca, pentru a fi altruisti si a coopera nu trebuie sa apara neaparat un dusman care sa ne determine s-o facem.

Nascuti altruisti

Schimbarile climatice survenite in urma cu intre 10.000 si 150.000 ani, a explicat economistul, ar fi impins grupurile de vanatori si culegatori sa invadeze teritoriile altora. Bazandu-se pe incidenta mortilor violente din triburi, Bowles a dezvoltat un model statistic pentru a calcula daca predispozitia altruista a fiecarui grup in parte ar fi influentat posibilitatea acestuia de a invinge si prin urmare a supravietui. In grupurile asa-zis altruiste, indivizii porneau la lupta pentru a apara un bun comun, in cele egoiste era mai probabil ca fiecare in parte sa decida sa nu-si riste pielea. Prin urmare, grupurile altruistilor erau mai puternice si i-ar fi spulberat in timp pe egoisti, reusind si sa-si perpetueze genele. In concluzie, potrivit teoriei lui Bowles, fiinta umana este in mod natural altruista.

In cheie evolutiva, faptul ca un individ decide sa-si sacrifice propria viata (si implicit capacitatea de a se reproduce) pentru a permite grupului din care face parte sa supravietuiasca intra in contradictie cu teoria selectiei naturale a lui Darwin, potrivit careia, un individ este "fit" (adaptat) din punct de vedere evolutiv atunci cand este capabil sa se "inmulteasca", transmitandu-si patrimoniul genetic mai departe. Contradictia ar putea fi insa numai una aparenta. In 1976, Richard Dawkins a sugerat o modificare a teoriei: nu sunt doar organismele cele care se lupta pentru succesul evolutiv, ci fiecare gena in parte, pe cont propriu. Din aceasta perspectiva, gena "invingatoare" este cea care reuseste sa se multiplice cat mai mult posibil, chiar daca nu furnizeaza un avantaj evolutiv organismului care-o poarta.

Sa luam ca exemplu o familie: fiecare individ are un patrimoniu genetic foarte asemanator cu cel al rudelor sale; daca, sa spunem, unul se sacrifica pentru binele grupului, ceilalti, purtatori ai acelorasi gene, vor putea sa se reproduca si sa transmita generatiilor urmatoare patrimoniul genetic. De altfel, aceasta teorie a fost formulata inca din 1965 de William Hamilton, sub numele de "Kin Selection" (selectie parentala) si a fost utilizata pentru explicarea evolutiei unor specii incredibil de sociale, precum furnicile, albinele si termitele.

Ca atare, cel putin tehnic, ipoteza lui Bowles ar putea fi valida. Asta daca nu ar avea o serie de lacune, in opinia unora greu de ignorat. Cum ar fi dovezile arheologice studiate de economist, nu in totalitate credibile: avand in vedere ca au fost studiate doar niste resturi de oase si schelete incomplete, este greu de stabilit daca moartea unui individ a fost violenta sau a survenit din alte cauze (armele utilizate pentru a ucide nu intotdeauna lasa urme la nivelul oaselor).

Dar chiar si acceptand validitatea acestor probe, teoria lui Bowles se pare ca mai are un punct slab: presupune ca altruismul si atitudinea razboinica pot si trebuie sa convietuiasca in interiorul aceluiasi individ. E stiut faptul ca umanitatea este "schizofrenica" din punct de vedere moral, iar potrivit cercetarilor lui Bowles, motivul acestei comuniuni a contrastelor s-ar datora succesului evolutiv al familiilor profund razboinice, dar animate de un puternic spirit de solidaritate (un fel de Clanul Soprano din preistorie).

Mai exista si o alta posibilitate, plauzibila din punct de vedere evolutiv, pe care Bowles nu a luat-o in considerare. Aceleasi schimbari climatice care ar fi impins unele grupuri sa se razboiasca cu altele ar fi putut stimula un efect diametral opus in alte situatii. In loc sa le dezbine, conditiile de adversitate ar fi putut face familiile sa ramana unite; acele nuclee familiale care si-au dezvoltat dinamici de grup, punandu-si la comun resursele si energia reusind sa supravietuiasca si sa-si transmita genele din generatie in generatie, pana azi, spre deosebire de genele "egoiste" ale celorlati, ajunse la "cosul de gunoi" al evolutiei umane.

Contactul uman

Un barbat se intoarce acasa de la birou si ii spune sotiei: "Ma simt cam obosit". "Tu esti obosit? Eu sunt obosita!", rabufneste imediat aceasta, trecand in revista toate lucrurile pe care le-a avut de facut pe parcursul zilei. Moment in care sotul intrerupe monologul consoartei dand drumul la televizor, iar sotia ii telefoneaza unei prietene pentru a se plange de insensibilitatea sotului. A doua zi, la birou, barbatul intalneste un coleg si salutandu-l, adauga: "Ma simt cam obosit". Celalalt raspunde: "Si eu". Intrucat sunt colegi, fiecare il poate intelege pe celalalt. Conversatia lor, spun specialistii, desi redusa la minimul necesar, furnizeaza o recunoastere reciproca, aflata la baza unui autentic contact uman.

Legatura dintre altruism si empatie (capacitatea de a-ti reprezenta si de a intelege emotiile, sentimentele si motivatiile celorlalti) reprezinta o alta chestiune inca deschisa la nivel psihobiologic. De altfel, in ultimii ani, fenomenul empatiei, dintotdeauna terenul privilegiat al filosofiei si religiei, a devenit obiectul foarte fertil al cercetarii stiintifice.

Reflectand asupra posibilitatii ca empatia sa aiba o baza biologica in cartea sa "Empatia si dezvoltarea morala", Martin Hoffman, profesor de Psihologie la New York University, avanseaza teoria conform careia "trebuie sa fi fost empatia, ca si predispozitie catre altruism, mai degraba decat altruismul in sine, cea care a trecut examenul selectiei naturale, devenind parte integranta a naturii umane".

Paradoxurile empatiei

Pe ecranul televizorului se deruleaza imaginile unui eveniment dramatic de natura colectiva (cutremur, inundatie, operatiuni militare cu victime din randul civililor, atentat). Imaginile suscita in unii o dorinta intensa de a face ceva, a fi acolo, a da o mana de ajutor pentru a usura suferinta altcuiva (activare empatica), iar in altii sentimente contradictorii de apropiere emotiva si detasare deopotriva (sau mai rau, repulsie) ca si cum cele intamplate in fond nu i-ar privi. De multe ori, spun specialistii, in urma unei supradoze mediatice, se declanseaza in spectator dorinta de a se reintoarce rapid la normalitate, la micile amanunte ale vietii de zi cu zi, in dorinta de a sterge din minte cat mai rapid posibil evenimentul traumatic. Dupa cateva zile, chiar la cei care s-au lasat implicati emotional, interesul incepe sa se diminueze si in cele din urma vor continua sa simta empatie doar observatorii care intr-un fel sau altul au intrat concret in contact cu victimele.

Aceste procese mentale devin usor de inteles daca sunt analizate mecanismele aflate la baza empatiei si distorsiunile ei, considera Hoffman, care in eseul lui incerca sa puna la punct o teorie psihologica a comportamentului pro-social.

Cum se dezvolta inclinatia catre empatie? Studiile asupra dereglarilor care pot surveni in relatia mama-copil demonstreaza ca fara apropiere, atasament, fidelitate nu exista empatie. In plus, in opinia psihologului american, empatia nu ne face sa impartasim emotiile altora in mod impartial, ci este vulnerabila la numite distorsiuni (bias). Altruismul restrans, cel asa-numit "parohial", din anumite privinte corespunde unui asa-numit "familiarity bias", un soi de "favorizare" sau distorsiune sistematica a capacitatii empatice care-i face pe cei mai multi dintre noi sa priveasca cu mai multa "ingaduinta" faptele indivizilor din propriul grup (familiar, etnic, religios, profesional, etc).

Empatia pe baze biologice reduce agresivitatea in interiorul grupurilor, iar daca este cultivata, invatata prin instrumentele tipice ale unei evolutii culturale, poate intari motivatia de a trai in armonie cu persoanele care nu apartin propriului grup social.

Si mai complex apare insa procesul de "supra-activare empatica", o conditie ce se realizeaza involuntar atunci cand suferinta empatica a observatorului devine atat de intensa incat se transforma intr-un sentiment viu de suferinta personala; in acel moment, observatorul isi muta atentia de la victima la el insusi, declansand "deriva egoista".

Este importanta atenuarea acestei "partiniri" fata de ceea ce ne este familiar? Daca odata era necesar sa ne aparam propriul grup primar de agresiunea dusmanilor externi, intr-o interconexiune multiculturala si globala, precuim cea in care traim, devine indispensabila promovarea comportamentului "pro-social" dincolo de diferentele etnice si culturale, crede Hoffman, in opinia caruia, oricare ar fi mostenirea biologica pe care am primit-o, suntem o specie culturala, in continua transformare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3029 (s) | 22 queries | Mysql time :0.176500 (s)