News Flash:

Am fost in trenul mortii

27 Iunie 2006
857 Vizualizari | 0 Comentarii
•Marturia unui iesean evreu care a supravietuit pogromului din 1941 •Leizer Finkestein a acceptat sa vorbeasca despre oroarea abominabila la care a participat tocmai ca oamenii sa afle ce a fost, pentru ca asa ceva sa nu se mai intample niciodata

Cu vocea gatuita de emotii si lacrimi in ochi, Leizer Finkestein strange cu mainile tremurande o batista, o frange intre degete de parca ar vrea sa-si stapanesca fiorul care-i strabate sira spinarii. A tras aer in piept si a inceput depanarea amintirilor din prima sa calatorie cu trenul, cu trenul mortii, la varsta de 17 ani si jumatate. Acum Leizer Finkestein are 83 de ani si este pensionar. L-am gasit ieri la Comunitatea Evreiasca, unde a venit sa mai repare niste scaune, doar tamplaria a indragit-o din copilarie, a invatat-o de la tatal lui. A acceptat sa vorbeasca despre oroarea abominabila la care a participat tocmai ca oamenii sa afle ce a fost, pentru ca asa ceva sa nu se mai intample niciodata. Amintirile ce il napadesc pe Leizer Finkestein il fac sa spuna "ma scuzati, amintirile ma fac din om neom".

Groaza de pe fata mamei

In duminica de 29 iunie 1941, dimineata, cei noua copii ai familiei Finkestein, impreuna cu parintii, s-au trezit cu soldatii in casa. Au fost scosi de urgenta pe ulita, impinsi cu paturile pustilor. Atunci locuiau in Targu Cucu, o zona unde traiau multi evrei, iar nu mica l-a fost mirarea cand si-au vazut vecinii incolonati. "Eram destul de multi si acum, dupa 65 de ani, ma intreb cum de s-a intamplat asa ceva. Felul in care se purtau cu noi, cum ne impingeau cu paturile pustilor, nu dadea semne bune. Dupa ce ne-au incolonat, femeile au fost trimise acasa. Groaza de pe fata mamei mele, care vedea ca cei sapte barbati din casa pleaca, nu o pot uita, nici macar nu o pot descrie", a povestit Leizer Finkestein. Tatal si baietii au fost incolonati si, cu mainile in sus, au plecat spre Chestura pe strada Cuza-Voda. "Parca eram dusi la abator, cu totii eram foarte docili. Am stat nemancati, fara apa, si mai ales fara sa mai avem speranta ca mai vedem ziua de maine", a mai spus Finkestein. In curtea Chesturii, ingramaditi unii in altii si sub amenintarea mitralierei, au stat in picioare de la pranz pana a doua zi spre dimineata. Nimeni nu stia ce urmeaza, ce se va intampla mai departe. Acolo a vazut si primii morti, soldatii impuscau pe oricine vroia sa fuga. Tata a fost dus cu primul transport, cel de seara, a fost dus cu trenul mortii spre Ialomita. Martorul nostru a ramas doar cu un frate mai mic. Dimineata, restul evreilor ramasi au fost incolonati si dusi la gara. "Unde stau acum taxiurile stateau inainte trasurile, iar cu toata mizeria lasata de cai ne-au pus cu fata la pamant si a inceput numaratoarea pentru imbarcarea in tren. Prima data ne-au numarat cate 40 si ne-au trimis intr-un vagon. De frica ne-am dus in partile laterale, numai ca impiegatul de la gara a spus ca nu pleaca gol. Si nu a plecat pana cand nu au mai bagat inca 80 de suflete", a spus Leizer Finkestein.

Camera de gazare, fara fum si fara foc

Vagoanele erau mici, iar geamurile minuscule erau inchise pe dinafara. "Cand au inchis gemuletele s-a facut intuneric bezna in vagon. Eram in luna lui cuptor, din cauza caldurii, fara aer, apa si nemancati, oamenii cadeau ca mustele. Acoperisul din tabla s-a incins, iar vagonul a devenit deodata o camera de gazare fara fum si fara foc. Eu am avut noroc pentru ca am nimerit cu fratii mei in vagon. Trebuie sa spun, am baut urina, dar pana la urma ne-am dezbracat de camasa si am bagat o bucata prin gaurile vagonului si ne umezeam buzele cu transpiratia, ne sugeam sudoarea, nimeni nu isi poate inchipui ce inseamna acest lucru. In vagon, daca te prabuseai, erai mort pentru ca altii cadeau peste tine si nu mai aveai putere sa-i dai la o parte. Din cei peste o suta de oameni din vagon am ajuns la Podu Iloaiei vreo douazeci", a mai povestit Finkestein.

Victimele trenului mortii

Din Iasi si pana la Podu Iloaiei trenul mortii a facut in jur de opt ore. "Cand ne-au vazut evreii din Podu Iloaiei, s-au cutremurat. Au fost chemati sa ne dea de mancare si apa. Cei care am mai ramas, am fost cazati la familiile evreiesti de acolo. A doua zi am fost dusi sa ingropam cadavrele. Erau descarcate din tren precum sacii de ciment. Mortii erau umflati de caldura, iar in gropile comune erau pur si simpli aruncati. Nu va imaginati ce groaza era, pentru ca multi si-au gasit rudele, eu mi-am gasit un var", a mai spus Leizer Finkestein. Martorul nostru a stat in Podu Iloaiei din iunie pana in noiembrie 1941. A fost luat de un crestin tamplar, ca ucenic. Si acum ii este recunoscator ca l-a platit pentru munca si astfel si-a putut ajuta familia cu bani. "Cand ne-am intors mama era una din cele mai fericite mame, pentru ca din sapte au venit sase inapoi", isi aminteste Finkestein. Acum, la 65 de ani de la infioratoarea calatorie cu trenul mortii, Leizer Finkestein nu isi doreste decat ca asemenea orori sa nu se mai intample niciodata. Este fericit ca este casatorit de 56 de ani cu o "femeie de aur este putin spus", cum ii place lui Leizer Finkestein sa vorbeasca despre sotia lui. Merge in fiecare an, in aceasta perioada, la cimitirele din Podu Iloaiei si la Targu Frumos, pentru a aprinde cate o lumanare in memoria celor morti acolo.
Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1317 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018330 (s)