News Flash:

Am intalnit ieseni fericiti

18 Martie 2002
1123 Vizualizari | 0 Comentarii
Sambata, dupa ani si ani de restriste, echipa de fotbal fanion a Iasului, denumita acum Poli Unirea, a ajuns si ea prima intr-o competitie nationala, fie si in liga a treia. Invingand la Darmanesti, iar vasluienii neputand castiga pe "Maracana" din Alexandru cel Bun, Poli Unirea a ajuns astfel pe prima treapta a podiumului in Seria I a Diviziei C de fotbal, de unde se ajunge in Divizia B. Meciul cheie a fost insa pe "Nena-Constructorul", acolo unde peste 5.000 de ieseni au luat cu asalt tribunele arenei de pe malurile Bahluiului, mai ales pentru a vedea ce hram poarta acest "Dinamo" al seriei noastre, SM Vaslui fiind neinvinsa pana acum. Si cum presedintele RATC-ului, Iulian Stoica, nu se aseamana nici pe departe cu vestitul "Pinalti", jocul dintre transportatorii ieseni si fotbalistii vasluieni s-a disputat pe bune, iar "pe bune", Sportul Municipal din judetul vecin nu a putut invinge nici cea mai slaba echipa ieseana in acest moment, intr-un top de trei formatii, prima fiind Poli Unirea, iar a doua Telecom, conform clasamentului de moment. Chiar daca au inscris un gol in min. 92, anulat pentru off-side de central, la semnalizarea tusierului Bruna, vasluienii si-au aratat adevarata fata atunci cand au sarit la bataie la arbitrul asistent, scapat din mainile "dusmanilor" de jucatorii ieseni si de fortele de ordine. Crezand ca totul li se cuvine, cei 50 de "fani" vasluieni prezenti in tribune au strigat mai tot timpul slogane incitatoare la adresa gazdelor, apropo de cine este liderul sau ca iesenii nu ar avea valoare. De fapt, cei fara valoare sunt tocmai "gorilele" din Vaslui, mercenari de doi bani iesiti la pensie de la echipele din esaloanele superioare si care nu faceau altceva decat sa se certe pe teren intre ei, Stefan Matei ratoindu-se tot timpul la proprii coechipieri. Cu un 0-0 benefic pe tabela de marcaj, RATC CFR Moldova a detronat liderul si a permis lui Poli Unirea sa urce pe prima treapta a seriei. Toti "microbistii" ieseni prezenti la meci au parasit stadionul cu bucuria in suflet de a vedea un spectacol fotbalistic atractiv si cu zambetul pe buze cand au auzit ca Poli Unirea invinsese la Darmanesti. Cu siguranta ca, in cartierele Alexandru cel Bun, Mircea cel Batran si Galata, berea a curs in valuri sambata, iar barbatii au ajuns acasa poate si cu un buchet de flori oferit sotiilor, logodnicelor sau mamelor, care i-au asteptat sa se intoarca de la "razboi" cu fruntea sus. Multi dintre ei au si uitat macar pentru o zi de spectrul somajului si de faptul ca ceaiul si gemul de fructe sunt doua dintre alimentele de baza pentru acea zona a Iasului post-decembrist.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 24 queries | Mysql time :0.030616 (s)