News Flash:

Amanare in procesul intentat Agentiei Terra Imobiliar

28 Martie 2003
520 Vizualizari | 0 Comentarii
Procesul dintre Carmen Tanase si Gabriela Cihodaru, sotia lui Bogdan Cihodaru, directorul Agentiei Terra Imobiliar SRL, a fost amanat pana la data de 9 aprilie 2003. Pana atunci, Carmen Tanase trebuie sa depuna actul medical care sa certifice ca matusa sa, Margina Maria, era in incapacitate de a lua o decizie privind imobilul din strada Toma Cozma nr. 14. Reamintim ca imobilul de la adresa sus-mentionata a fost vandut Agentiei Terra Imobil SRL de catre proprietara de atunci, Margina Maria, care, conform actelor prezentate la dosarul cauzei, prezenta diagnosticul de psihosiza hipertinica cu melancolie agravanta, avand la activ trei tentative de sinucidere. La dosarul cauzei exista totusi un act prin care medicul Dan Pletea a eliberat un certificat conform caruia vanzatoarea avea putere de discernamant. Certificatul ce trebuie depus este, conform spuselor lui Carmen Tanase, in contradictie cu starea de fapt. Conform actelor depuse la dosar, se demonstreaza, din punctul de vedere al reclamantei, ca Margina Maria era inregistrata in evidentele Spitalului de Psihiatrie Socola, sub directa observatie a profesorului Vasile Selaru, aceasta avand la activ trei tentative de suicid.
Gabi COHUT
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1387 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018823 (s)