Arte vizuale

Ambasada Rusiei, o noua reactie in scandalul donatiei pentru „Cumintenia Pamantului”

Publicat: 30 sept. 2016

Ambasada Rusiei la Bucuresti califica drept “reactie emotionala” “limbajul de ura” generat de filmul care a insotit anuntul privind donatia pentru “Cumintenia Pamantului”, punand-o pe seama “sensibilitatii opiniei publice din Romania in ceea ce priveste unele capitole ale istoriei” si exprimandu-si regretul ca un demers umanitar a provocat o reactie controversata si uneori extrem de neprietenoasa, scrie news.ro.

Ambasada sustine, intr-o postare pe Facebook, ca un astfel de limbaj este condamnat de legislatia unor tari UE, dar si de cea a Rusiei, subliniind ca respecta dreptul romanilor la exprimarea libera a opiniei si dand ca exemplu libertatea de exprimare din Federatia Rusa.

Remarcile sunt facute in contextul in care reprezentanta diplomatica anunta ca inca un cetatean roman “care s-a prezentat ca „persoana privata care nu are nicio legatura cu institutii publice, mass-media, servicii secrete s.a.m.d.” a transmis 100 de euro in calitate de “gest de multumire pentru interesul manifestat fata de cultura romana”.

“Aducem la cunostinta ca fara a lua in considerare motive concrete din partea acestuia si a altor cetateni romani care transmit bani la Ambasada in contextul donatiei modeste anuntate de catre noi mai devreme in campania pentru achizitia operei “Cumintenia Pamantului” a lui Constantin Brancusi, nu stim o folosire mai buna a acestor bani decat transferul acestora la fondul mentionat. Ceea ce am si facut. (Insa dorim sa atragem atentia ca pe 30 septembrie 2016 termenul acestei actiuni expira. In cazul in care banii vor fi adusi dupa aceasta data vom fi nevoiti sa-i donam pentru alte fapte filantropice)”, scrie pe contul de Facebook al Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti.

“Diferenta opiniei cuiva fata de cea proprie si respectarea dreptului de a exprima aceasta opinie diferita fata de cea proprie chiar este una dintre principalele semne ale pluralismului si democratiei”, precizeaza ambasada, adaugand: “Cel putin in Rusia punctul de vedere alternative fata de cel oficial puteti sa-l auziti si pe posturile de televiziune, inclusiv pe cele publice, si in presa, si, desigur, in blogosfera”, noteaza ambasada.

Institutia mentioneaza ca in cazul in care orice pozitie, chiar si cea determinata de intentii bune dar care nu coincide cu opinia ta este respinsa imediat ca „propaganda”, atunci este dificil sa se astepte ca se va putea ajunge cu adevarat la intelegerea oponentului si, mai ales, la continuarea unui dialog productiv.

“Noi suntem gata sa continuam dialogul”, se arata in finalul postarii Ambasadei Fedratiei Ruse la Bucuresti.



loading...

Adauga un comentariu