Rusia cere SUA să-şi oprească ceea ce numeşte zborurile sale „ostile”, după coliziunea unui avion de vânătoare rusesc cu o dronă americană MQ-9 Reaper – despre care Pentagonul a spus că efectua un zbor de rutină – şi afirmă din nou că va considera ţinte legitime echipamentele americane folosite în războiul din Ucraina.
Dronele americane adună informaţii care sunt folosite ulterior de Kiev pentru a lansa lovituri împotriva forţelor ruseşti şi a teritoriului rusesc, a declarat ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, care marţi a fost convocat la Departamentul de Stat după incidentul petrecut în spaţiul internaţional din Marea Neagră, când o dronă americană a intrat în coliziune cu un avion rusesc, relatează agenţia rusă TASS.
Ambasadorul Anatoli Antonov spune că Moscova este preocupată de activităţile „inacceptabile” desfăşurate de SUA în imediata vecinătate a graniţelor Rusiei.
„Suntem conştienţi de scopul pentru care sunt folosite astfel de vehicule fără pilot, de recunoaştere şi atac. Ce fac acestea la mii de kilometri de SUA? Răspunsul este evident: acestea colectează informaţii, care sunt folosite ulterior de regimul de la Kiev pentru a ataca forţele noastre armate şi teritoriul nostru”, acuză emisarul rus.
Pe de altă parte, el pare să inducă ideea că incidentul din Marea Neagră este pe deplin justificat, din punctul de vedere al Moscovei.
„Să ne punem o întrebare retorică: dacă, de exemplu, o dronă de atac rusă ar apărea în apropierea New York-ului sau a oraşului San Francisco, care ar fi reacţia forţelor aeriene şi navale americane? Sunt sigur că acţiunile armatei americane ar avea un caracter intransigent, nepermiţând o breşă în spaţiul său aerian sau maritim”, a declarat Antatoli Antonov.
„Presupunem că Statele Unite se vor abţine de la alte speculaţii în spaţiul mediatic şi vor înceta să mai zboare în apropierea graniţelor ruseşti”, a punctat el.
„Percepem orice acţiune în care se recurge la arme şi echipamente americane ca fiind vădit ostilă”, a adăugat diplomatul.
Moscova acuză Washingtonul că vrea să escaladeze situaţia până la un „conflict militar direct”
El a menţionat că Washingtonul a livrat deja echipamente militare în valoare de 33 de miliarde de dolari Kievului. „Gândiţi-vă la aceste cifre! La urma urmei, este absolut clar: Statele Unite sunt cele care conduc situaţia spre o escaladare deliberată, până la un conflict armat direct”, a acuzat el.
Totuşi, diplomatul a spus că Moscova crede că „este important” ca liniile de comunicare dintre cele două capitale să rămână deschise. „Rusia nu caută confruntarea şi pledează pentru o cooperare pragmatică în interesul popoarelor din ţările noastre”, a conchis Antonov.
Ministerul rus al Apărării a declarat că echipamentele de supraveghere ale forţelor aeriene ruse au detectat marţi dimineaţă zborul unei drone americane MQ-9 în apropierea peninsulei Crimeea. Potrivit ministerului, zborul a fost efectuat cu transponderele dezactivate, „cu încălcarea limitelor zonei regimului temporar de utilizare a spaţiului aerian stabilit în scopul unei operaţiuni militare speciale, comunicat tuturor utilizatorilor spaţiului aerian internaţional şi publicat în conformitate cu normele internaţionale”. Ministerul rus al Apărării susţine că drona americană a intrat într-un zbor necontrolat, cu pierdere de altitudine, şi s-a prăbuşit în mare ca urmare a unor manevre bruşte. Avioanele de luptă ruseşti nu au folosit armele de la bord, nu au intrat în contact cu drona şi s-au întors în siguranţă la aerodromul de origine, a precizat armata rusă.
Însă, potrivit Comandamentului European al Forţelor Armate ale SUA, un avion din cele două Su-27 ruseşti care au interceptat-o a lovit elicea dronei americane, ceea ce a dus la prăbuşirea intenţionată a acesteia – decizie luată de armata americană – în apele Mării Negre. Preşedintele american Joe Biden a fost informat despre incident, iar ambasadorul rus la Washington a fost convocat la Departamentul de Stat.
MQ-9 Reaper este o dronă de recunoaştere modulară de atac dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems. Ea este echipată cu un motor cu turbopropulsie care îi permite să atingă viteze de peste 400 km/oră. Avionul fără pilot are o durată maximă de zbor de 24 de ore. Este capabil să transporte rachete aer-sol, rachete aer-aer şi bombe ghidate cu laser.