Economic Local

Ambulanțele din Iași vor intra într-un program amplu de reparații! Contractul are o valoare de 4 milioane de euro

Publicat: 12 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ambulanțele din Iași vor intra într-un program amplu de reparații Contractul are o valoare de 4 milioane de euro
SAJ Iași continuă programul anual de achiziții. Cele 63 de autosanitare vor intra în reparații

Timp de doi ani, ambulanțele de la SAJ Iași vor intra într-un program de reparații. Autovehiculele vor fi livrate unui service auto autorizat pe durata reparațiilor. Comisia de evaluare va alege oferta furnizorului de servicii cu prețul cel mai mic

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași continuă programul anual de achiziții. Pe data de 14.05.2021, autoritatea contractantă va organiza o licitație pentru achiziția serviciilor de reparare și întreținere pentru ambulanțele din dotare, dar și a echipamentelor. Valoarea estimată a contractului este de 21.162.197 lei, fără TVA, aproape 4 milioane de euro.

„Prestatorul va executa operații de întreținere și reparații, conform procedurilor tehnologice, normelor de timp și condițiilor de calitate, enunțate în condițiile generale de întreținere și reparații, valabile pentru autovehiculele prezentate, care se regăsesc în manualele de utilizare și carnetele de service ale autoturismelor. Aceste operații de întreținere și reparații vor fi executate conform standardelor și legislației românești în vigoare, asigurând un nivel calitativ, tehnic și de performanță ridicat, precum si siguranța în exploatare. Prestatorul va asigura în totalitate piesele de schimb și echipamentele conexe necesare reparării autovehiculelor achizitorului”, se arată în caietul de sarcini.

SAJ Iași a prezentat și un raport de activitate aferent anului 2020.

Contractul se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru cu o valabilitate de doi ani

Firma care va câștiga licitația, va asigura serviciile solicitate pe o perioadă de 48 de luni. În dotarea SAJ se află 63 de autosanitare marca Citroen, Fiat, Ford, Mercedes, Renault Master, Suzuki și Volkswagen.

„Autosanitarele vor fi predate de achizitor către unitatea service pe bază de proces-verbal în care vor fi specificate lucrările/reviziile tehnice necesare a fi efectuate. Pe timpul cât autosanitarele se află în unitatea de lucru aparținând operatorului economic, acesta va răspunde pentru orice lipsuri, înlocuiri neautorizate de piese și eventualele accidente survenite în atelier. Pe perioada în care autosanitara este în unitatea service, titularul contractului de service poartă întreaga răspundere în caz de furt, distrugere sau degradare a autovehiculului. Prestatorul va asigura spații de parcare și securitate auto pe toată durata intervenției”, se mai arată în documentația procedurii.

În 2020, SAJ Iași a alocat peste 800.000 de euro pentru reparațiile echipamentelor medicale

Anul trecut, SAJ Iași a demarat o licitație pentru servicii de întreținere, revizie și reparație a echipamentului medical de pe ambulanțele din parcul auto. Estimarea bugetară este de 4.035.040 lei, fără TVA, aproape 840.000 de euro.

„Întreținerea aparaturii medicale, aflată în dotarea ambulanțelor autorității contractante, prin efectuarea reviziilor anuale, în scopul menținerii acestora în parametri normali de utilizare; eliminarea defectelor echipamentelor medicale ori de câte ori achizitorul solicită acest lucru prestatorului; prestatorul se obligă să intervină în maximum 24 de ore la solicitarea achizitorului, pentru remedierea oricărei defecțiuni a unuia dintre aparatele ce fac obiectul contractului; pe toata durata remedierii defectelor, după acceptarea efectuării reparației și primirea comenzii de la achizitor și dacă repararea depășește 24 de ore, prestatorul se obligă să pună la dispoziția autorității contractante un aparat similar cu cel ridicat pentru reparare”, sunt câteva dintre obligațiile prestatorului.

SAJ Iași a comandat și o serie de echipamente de protecție.

Adauga un comentariu