Software & Hardware

AMD prezinta tehnologia TressFX

Publicat: 28 feb. 2013

Pentru a-si valorifica puterea de procesare prezenta in GPU-urile de ultima generatie, AMD a pus la punct, in colaborare cu Crystal Dynamics, tehnologia TressFX. Aceasta, implementata in noul joc din seria Tomb Raider (si oferit impreuna cu anumite placi video Radeon), asigura un aspect mult mai real al parului Larei.

Totul se face prin DirectCompute si tehnologii mai vechi de la AMD (Order Independent Transparency si Per-Pixel Linked-List), transformand fiecare fir de par intr-un sir de puncte interconectate, ce pot fi ulterior supuse regulilor fizicii. Astfel, parul este afectat de inertie, gravitatie, vant, ploaie, si coliziune cu el insusi sau cu alte obiecte.

Si se comporta ca in realitate. Iar rezultatele se vad. AMD ne recomanda placile video cu arhitectura GCN (Graphics Core Next) pentru a ne bucura de TressFX. Dar, pentru ca vorbim despre DirectCompute, recunoaste ca practic orice placa video DirectX11 poate renda aceste efecte, inclusiv GeForce-urile.



loading...

Adauga un comentariu