News Flash:

Amenda pentru fostul director al CJAS

22 Iunie 2001
565 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un control al Curtii de Conturi la Casa de Asigurari de Sanatate a recomandat amendarea cu doua milioane de lei a dr. Corneliu Dobre, fostul director al institutiei •Motivul a fost inregistrarea tardiva in contabilitatea unitatii a unor bunuri (aparatura de calcul si soft) obtinute in urma unui proiect cu finantare externa

In urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate, s-a recomandat amendarea cu doua milioane de lei a dr. Corneliu Dobre si cu 600.000 de lei a CJAS. A doua amenda a fost aplicata deoarece institutia a admis modalitatea de plata a contributiilor la fondul asigurarilor de sanatate prin bilete la ordin. In ceea ce priveste amenda data fostului director al casei, este vorba de inregistrarea tardiva a unor bunuri (aparatura de calcul) obtinute in urma derularii unui grant (proiect cu finantare externa).
Mai exact, intre casa de asigurari si World Learning Inc., respectiv Agentia SUA pentru dezvoltare internationala (USAID), a fost incheiat un contract. Conform acestuia, se autoriza finantarea catre dr. Corneliu Dobre, ca reprezentant al proiectului, cu pana la 10.670 de dolari, cheltuieli necesare aplicarii proiectului. Acesta avea drept scop dezvoltarea unui model pentru reducerea costurilor serviciilor de sanatate, realizarea acestuia necesitand o serie de calculatoare, soft specializat si un server special. Echipamentul informatic achizitionat a costat 233,4 milioane de lei si a fost cumparat de catre responsabilul de proiect, conform celor prezentate in raportul Curtii de Conturi. Comisarii au reprosat faptul ca bunurile achizitionate prin intermediul acestui proiect nu au fost inregistrate in contabilitatea CJAS la achizitionarea lor, ci mult mai tarziu, la 14 mai 2001, motiv pentru care au recomandat aplicarea amenzii. "Toata problema este ca acordul referitor la derularea proiectului a fost adus cu intarziere la CJAS. De asemenea, aparatura a fost inregistrata cu intarziere, dar dupa finalizarea unui astfel de proiect, coordonatorul de program stabileste destinatia acesteia", a precizat dr. Florin Lunguleac, directorul medical al CJAS.
Desi am incercat sa aflam si opinia dr. Dobre, acesta nu a putut fi contactat.
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014551 (s)