News Flash:

Amenzi de miliarde pentru incalcarea prevederilor privind protectia consumatorilor

27 Ianuarie 2005
509 Vizualizari | 0 Comentarii
•In anul 2004, institutiile statului cu atributii in protectia consumatorilor au aplicat amenzi contraventionale de 10 miliarde lei •Datorita nerespectarii normelor legale la comercializare, organele abilitate au confiscat marfa in valoare de 30 miliarde lei mai multor agenti economici

In urma cu doua zile a avut loc la Prefectura Iasi o intalnire a membrilor Consiliului consultativ judetean pentru protectia consumatorilor. Scopul intalnirii a fost prezentarea activitatilor desfasurate, in cursul anului 2004, de catre institutiile din judetul Iasi care au atributii in domeniul protectiei consumatorului. Toate actiunile acestui Consiliu sunt orientate in scopul prevenirii si combaterii practicilor comerciale abuzive din partea unor agenti economici, care pot afecta viata, sanatatea sau interesele economice ale consumatorilor. Pentru indeplinirea acestor obiective, organele administratiei publice locale care au atributii in asigurarea protectiei consumatorilor au efectuat un numar de aproximativ 20 mii actiuni de control. Cu prilejul controalelor efectuate au fost depistate numeroase abateri si anume comercializarea unor produse alimentare cu termenul de garantie expirat, nerespectarea conditiilor igienico-sanitare la prelucrarea, depozitarea si comercializarea produselor alimentare si la prestarea serviciilor de alimentatie publica. De asemenea, a fost constatata lipsa elementelor de identificare si caracterizare a marfurilor expuse la comercializare, desfasurarea de activitati neprevazute in autorizatiile de functionare si utilizarea unor mijloace de masurare neautorizate sau neverificate metrologic. Pentru ridicarea calitatii vietii, inspectorii au dispus masuri conform prevederilor legale. Astfel, s-a raportat ca Oficiul judetean pentru Protectia Consumatorului Iasi a efectuat in anul 2004 un numar de 3.200 de actiuni de control, aplicand agentilor economici, care au incalcat legea, amenzi in valoare de 2,6 miliarde lei si au fost oprite de la comercializare produse alimentare si nealimentare in valoare de aproximativ 10 miliarde lei. Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Iasi a efectuat inspectii la un numar de 2.555 obiective, respectiv unitati de alimentatie publica, piete agroalimentare, targuri, oboare si ferme zootehnice. In urma actiunilor de control inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi in valoare de 1,4 miliarde lei si au confiscat produse de origine animala in valoare de 4,8 miliarde lei. In acelasi timp, DSVSA Iasi a sistat activitatea unui numar de 19 obiective, dintre care 8 unitati de industrie alimentara nu indeplineau conditiile sanitare-veterinar in vigoare. Directia de Sanatate Publica Iasi a efectuat un numar de 7.513 actiuni de control, in urma carora a aplicat 357 amenzi contraventionale cu o valoare de 2,4 miliarde lei. Comisarii ieseni de la Garda Financiara au verificat 2.796 agenti economici, din care 1.876 au fost sanctionati cu amenzi in valoare de 3,5 miliarde lei si au fost confiscate bunuri in valoare de 7,5 miliarde lei. Serviciul Judetean de Metrologie Legala Iasi a efectuat verificari, la un numar de 22.957 mijloace de masurare si 428 de actiuni de control metrologic. Inspectorii metrologi au aplicat amenzi de 28,2 milioane lei agentilor economici care utilizau mijloace de masurare neverificate metrologic sau fara aprobare.
Dan CRISU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034671 (s)