National

Amenzi mai mari pentru persoanele neautorizate care hrănesc urși! Secretar de stat în Ministerul Mediului: „Noi sperăm să le dublăm sau chiar să le triplăm”

Publicat: 21 iul. 2021
Apel la 112 pentru a îndepărta urșii
Urși în județul Harghita

Ministerul Mediului va propune dublarea sau chiar triplarea amenzilor pentru persoanele neautorizate care hrănesc urși, potrivit Mediafax.

„Lucrăm la un proiect de act normativ privind limitarea și sancționarea drastică a hrănirii exemplarelor de urs de către persoane neautorizate în apropierea localităților, respectiv vom crește cuanumul amenzilor pentru abandonările de deșeuri și vom efectua controale mult mai riguroase în ceea ce privește abandonarea deșeurilor în jurul localităților”, a declarat miercuri Szép Róbert, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Acesta susține că până acum au fost puține persoane prinse în flagrant în timp ce hrăneau urși. În ultimele două săptămâni, trei persoane au fost filmate, identificate și amendate, dar este prea puțin, crede secretarul de stat.

„În ceea ce privește cuantumul amenzilor, am solicitat un punct de vedere de la Garda Națională de Mediu și așteptăm propunerilor lor. Noi am sugerat ca amenzile să fie drastice, mult mai mari peste ceea ce este acum, pentru persoane fizice acestea sunt de 3.000 și 5.000 de lei, noi sperăm să le dublăm sau chiar să le triplăm”, a mai spus Szép Róbert.





Adauga un comentariu