News Flash:

Amenzi pentru incalcarea legii protectiei consumatorului

23 Noiembrie 2004
963 Vizualizari | 0 Comentarii
Controalele efectuate de inspectorii Oficiului Judetean de Protectie a Consumatorilor (OJPC) au scos in evidenta incalcari ale legislatiei in vigoare privind protectia consumatorilor. Inspectorii OJPC au aplicat amenzi contraventionale la un numar de 15 agentii economici. Astfel, valoarea produselor cu abateri, depistate pe piata a fost de aproximativ 300 milioane lei, iar valoarea amenzilor contraventionale aplicate acestor agenti economici au fost de 85 milioane lei. OJPC a realizat in cursul saptamanii trecute 11 actiuni de control in domeniul comercializarii jucariilor, in urma carora a fost aplicat doar un avertisment, nefiind gasite mari nereguli, precum si 10 actiuni de control efectuate pe urmatoarele grupe de produse: stofe de mobila, perdele, tesaturi si tricouri metraj, haine pentru copii, aici fiind constatate incalcari ale prevederilor in vigoare au fost aplicate agentilor economici doua avertismente si opt amenzi contraventionale in valoare de 18 milioane lei.
(A.C.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025023 (s)