Economic Local

Amenzi usturătoare pentru cei care circulă neregulamentar pe străzile din centrul Iașului

Publicat: 25 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Amenzi usturătoare pentru cei care circulă neregulamentar pe străzile din centrul Iașului

Din cauza traficului tot mai aglomerat din zona centrală a orașului, autoritățile locale arată zero toleranță față de șoferii care nu respectă normele de circulație. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au legitimat în urmă cu două zile un număr de 90 de persoane și au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 10.450 de lei. În cadrul activităților au fost ridicate 3 autoturisme deoarece staționau în locuri nepermise, iar 26 de autoturisme au fost lăsate cu roțile blocate deoarece erau staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public din Municipiul Iași (str. N. Bălcescu).

Numeroase mașini mutate zilnic pentru efectuarea lucrărilor la carosabil

În cadrul activităților au fost mutate 16 autoturisme pentru executarea unor lucrări de reabilitare, modernizare sau intervenție la infrastructura stradală. Cele mai usturătoare sancțiuni le-au primit însă cei care au parcat în locuri nepermise și șoferii care nu au respectat semnul de Acces Interzis.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 435 lei și 2 puncte penalizare, pe numitul A.C., domiciliat în județul Neamț, deoarece a condus autoturismul personal pe strada Cuza Vodă, fără a respecta semnificația indicatorului «Accesul Interzis»”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași

Adauga un comentariu