News Flash:

Ana Burcea ameninta ca renunta la volei

22 August 2004
1067 Vizualizari | 0 Comentarii
•Jucatoarea de volei Ana Burcea a declarat ca se va lasa de volei daca Penicilina nu-i acorda dezlegarea pentru a putea juca la alta echipa •Directorul clubului iesean, Nicu Roibescu, o asteapta pe Burcea la pregatiri

In urma cu doua luni de zile, voleibalista Ana Burcea a fugit de la Penicilina, preferand sa se antreneze cu formatia din Targu Mures. Zilele trecute, conducerea clubului iesean a fost contactata de oficialii ardeleni, care au incercat sa-i obtina dezlegarea jucatoarei de 21 de ani. Din cat se pare, fostul antrenor al Penicilinei, Felix Vararu, nu este strain de dezertarea Anei Burcea, jucatoarea fiind dusa la Targu Mures chiar de tehnician. Oficialii mureseni l-au anuntat pe Roibescu ca Burcea intentioneaza sa se retraga din lumea sportului, daca nu va primi drept de joc pentru CSU Gaz Targu Mures. Conducatorul Penicilinei nu a cedat insistentelor Anei Burcea si a declarat ca o asteapta pe aceasta la pregatiri. In cazul in care ar accepta sa-i elibereze cartea verde, CSU ar trebui sa achite Penicilinei o grila in valoare de aproximativ cinci mii Euro. Totusi, conducatorii ieseni sunt dispusi sa renunte la aceasta suma, doar pentru a pedepsi dezertarea sportivei. "Nu se poate ca o jucatoare, o angajata a clubului nostru, sa plece astfel de la echipa si apoi sa solicite eliberarea cartii verzi. In ceea ce ma priveste, nu voi accepta vreodata ca o sportiva sa ne trateze asa. Desi nu mai am incredere in ea, o asteptam la echipa pentru a discuta", a declarat Roibescu. Ana Burcea mai are un contract de un an cu Penicilina si, daca formatia ieseana nu-i acorda dezlegarea, sportiva va fi obligata sa stea pe tusa un an de zile.
In alta ordine de idei, elevele antrenorilor Aurel Cazacu si Sandu Pop vor pleca la inceputul saptamanii viitoare la mare, unde vor efectua un stagiu centralizat de pregatire. In afara lui Burcea si Oprea, fugite de la echipa, lotul Penicilinei a fost intregit cu trei jucatoare din Republica Moldova, acestea urmand sa fie testate de cei doi tehnicieni, care vor avea ultimul cuvant in eventualitatea unui transfer la Iasi. Desi au inceput pregatirile de mai mult timp, voleibalistele nu au facut inca un cantonament, campionatul debutand abia pe 15 octombrie, fiind de asteptat o noua organizare a primului esalon de volei romanesc.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1273 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014095 (s)