Cancan

Anamaria Prodan i-a umilit pe Iftime şi Craciunescu: ”Se plâng ca femeile la menopauza”

Publicat: 01 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Anamaria Prodan i-a umilit pe Iftime şi Craciunescu Se plâng ca femeile la menopauza
Anamaria Prodan i-a umilit pe Iftime şi Craciunescu: ”Se plâng ca femeile la menopauza”

După partida Hermannstadt – FC Botoşani, încheiată cu scorul de 2-1, Anamaria Prodan i-a umilit pe Iftime şi Craciunescu. Toată această reacţie violentă a impresarei a venit după ce Valeriu Iftime şi Ion Craciunescu au semnalat probleme legate de arbitraj în acest meci, care ar fi favorizat formaţia adversă.

Anamaria Prodan, înjosire maximă! A lovit doi dintr-o lovitură. Cunoscută impresara i-a pus la pământ pe Iftime şi Craciunescu în stilul său caracteristic. ”Se plâng ca femeile la menopauza”, le-a replicat soţia lui Laurenţiu Reghecampf.

Anamaria Prodan i-a umilit pe Iftime şi Craciunescu

Anamaria Prodan e extrem de expansiva şi transparentă. Aceasta nu se fereşte să spună lucrurilor pe nume când ceva i se pare nedrept. Mereu iese în faţă şi îşi apără adevărul, pespectiva şi principiile. Impresarul care se laudă că e numărul 1 dintre toate vedetele de la noi are un limbaj aspru de criticat de către fanii ei, dar şi de către unii dintre colegi. Inclusiv în reality-show-urile avute de-a lungul timpului a menţionat faptul că vorbele colorate se datorează caracterului fulminant şi la extreme pe care-l are. Vedeta s-a dezlănţuit de-a dreptul după partidă Hermannstadt – FC Botoşani, scor 2-1, după ce Valeriu Iftime şi Ion Craciunescu au semnalat probleme legate de arbitraj în acest meci, care ar fi favorizat formaţia adversă.

Finanţatorul moldovenilor nu s-a lăsat mai prejos şi a tratat subiectul tot cu…culoare, aşa că i-a răspuns Anei în modul caracteristic, pe aceeaşi limbă. Afirmaţiile soţiei lui Reghecampf sunt însă cele mai dure şi au reuşit să stârnească o reacţie dezgustătoare, arata comentariile unora dintre internauţi care s-au săturat de firea prea vulcanică a Anei şi de ieşirile necontrolate.

Cu toate astea, impresara este asumată şi susţine că nu vrea să schimbe felul în care se arata lumii întregi, pentru că tocmai acesta este plusul ei prin care se deosebeşte de toţi ceilalţi. Aceste ieşiri au fost de-a lungul timpului puse pe baza domeniului în care lucrează, dar şi a faptului că este înconjurată de ani de zile numai de bărbaţi.

„Mie îmi place să vorbesc cu bărbaţii, nu cu femeile!”

„Mie îmi sunt dragi Iftime şi Craciunescu, dar ei se plâng ca femeile la menopauza. Cum e să vorbesc eu acum după ce am citit cartea lui Dinu despre Craciunescu, care fugea prin păduri să ia banii de la Bernard Tapie? (n.r. – fost conducător la clubul Marseille). Păi, ne jucăm aşa cu cuvintele? Mie îmi place să vorbesc cu bărbaţii, nu cu femeile! Repet, îmi sunt dragi amândoi, dar la meciul trecut cu Iaşi a uitat Iftime cum a greşit arbitrul? Cum era să ţipăm toţi că a cumpărat arbitrajul?” a spus impresara.

Anamaria Prodan, declaraţie neaşteptată despre fostul soţ: „Tibi Dumitrescu e sufletul meu”

Anamaria Prodan e la ora dezvăluirilor. A făcut o declaraţie neaşteptată despre fostul soţ, Tibi Dumitrescu. Ce alte dezvăluiri uimitoare ies la iveală.

Anamaria Prodan este un personaj binecunoscut în lumea fotbalului, fiind implicată chiar şi la un club din Liga 1. Impresara a fost căsătorită timp de nouă ani cu fostul baschetbalist Tibi Dumitrescu, despre care Anamaria a făcut acum o declaraţie neaşteptată.

„Eram divorţată, nu ştia nimeni, nici mama, numai eu şi soţul meu şi am vorbit amândoi ce e mai bine pentru fete? Să le aducem în România (n.r. erau stabiliţi în SUA), la şcoala americană şi să începem o afacere în România, pentru că nimeni nu voia să stea fără copii. Noi am stat în aceeaşi casă, Tibi Dumitrescu e sufletul meu şi cel mai bun prieten pe care îl am.

Am stat aşa împreună, am pus lucrurile la punct şi am zis că nimeni de pe acest Pământ nu trebuie să afle că am divorţat, nici măcar copiii. Am hotărât că în momentul în care găsim ceva serios că relaţie şi ne hotărâm să ne recăsătorim, atunci le vom prezenta copiilor şi o să meargă fiecare la casa lui”, a spus Anamaria Prodan la TV Telekom Sport.

Anamaria Prodan, 47 de ani, a fost căsătorită cu baschetbalistul Tibi Dumitrescu între 1998 şi 2007.

Adauga un comentariu