News Flash:

Ancheta de la Nicolina va fi finalizata in octombrie

25 Iunie 2009
704 Vizualizari | 0 Comentarii
Ancheta de la Nicolina va fi finalizata in octombrie
• In cursul zilei de ieri, membrii comisiei au anuntat ca din cauza anchetei incepute de catre Curtea de Conturi la Nicolina SA, termenul de finalizare a anchetei a fost decalat pana la data de 27 octombrie 2009

Ancheta inceputa de Camera Deputatilor la Nicolina SA va fi finalizata la sfarsitul lunii octombrie. In cursul zilei de ieri, membrii comisiei au anuntat ca din cauza anchetei incepute de catre Curtea de Conturi la societatea comerciala ieseana, termenul a fost decalat pana la data de 27 octombrie 2009. Solicitarea Curtii de Conturi a fost motivata de complexitatea analizelor si volumul foarte mare al documentelor. Termenul initial a fost 30 august. De asemenea, membrii comisiei au anuntat ca desi Parlamentul Romaniei se va afla in vacanta parlamentara, comisia de ancheta pentru analiza situatiei de la Nicolina SA se va intruni si va lucra inclusiv in aceasta perioada. Ancheta a inceput dupa ce Nicolina SA s-a transformat intr-o agentie imobiliara. In momentul in care a fost inceputa ancheta, deputatii au argumentat necesitatea infiintarii acestei comisii pe baza faptului ca Nicolina a evoluat doar catre vanzarea de active, desi era unul dintre principalii furnizori de infrastructura din Romania. Astfel, comisia de ancheta verifica situatia dezastruoasa in care a ajuns fabrica in momentul de fata si modul in care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a gestionat activele acesteia in perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008. Comisia verifica deciziile luate de reprezentantii statului din Consiliul de Administratie, Adunarea Generala a Actionarilor si ale directorilor generali, in conformitate cu mandatele primite. In plus, se cere si verificarea modului in care AVAS a monitorizat activitatea Nicolina SA si analiza controalelor efectuate de catre Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi. Nicolina SA a iesit din procedura insolventei si nu mai are decat angajati care se pot numara pe degetele de la ambele maini. Culmea este ca pentru anul 2008, aceasta este una dintre cele mai profitabile firme, datorita vanzarilor de active.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4123 (s) | 22 queries | Mysql time :0.282910 (s)