News Flash:

Ancheta declansata in cazul scandalul in care este implicat doctorul Burlui incepe sa aiba si rezultate

9 August 2001
581 Vizualizari | 0 Comentarii
Catuse pentru diplomele false

•Politistii italieni au operat cateva arestari printre conationalii lor care aveau diplome false de la UMF •Dosarul diplomelor false de la UMF este aproape finalizat de politistii bucuresteni si urmeaza a fi inaintat Parchetului

Cel mai mare scandal din invatamantul romanesc incepe sa fie scos la capat de echipa mixta de anchetatori romano-italiana. Cazul este practic finalizat, dar nimeni nu poate da cu exactitate numele celor care vor ajunge pe mainile procurorilor. "Dosarul este aproape finalizat. Politistii italieni au facut deja cinci sau sase arestari in cazul diplomelor false de la Iasi, iar politistii bucuresteni l-au audiat zilele trecute pe decanul Vasile Burlui, care a dat declaratii in calitate de invinuit. Doar cei de la Bucuresti stiu exact care sunt persoanele care vor fi cercetate de Parchet", ne-a declarat lt. col. Gheorghe Plai, seful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi.
Reamintim ca scandalul diplomelor false a izbucnit la sfarsitul lunii septembrie 2000. Ambasada Italiei a sesizat Ministerul Educatiei Nationale ca o serie de cetateni italieni, care au urmat cursurile unei filiale fantoma a Universitatii Ecologice Bucuresti, au primit diplome de licentiati de la UMF Iasi, desi nu aveau dreptul. Ancheta, demarata de IGP, trebuia sa stabileasca vinovatul pentru eliberarea a 63 de diplome false in stomatologie unor cetateni italieni de catre Facultatea de Stomatologie Iasi. Italienii au devenit medici stomatologi fara a se sti cu certitudine daca au studii liceale absolvite anterior sau unde au urmat cursurile universitare. In plus, nu se cunoaste pe ce baza au fost evaluate lucrarile de diploma ale italienilor, avand in vedere ca licenta s-a desfasurat fara translatori autorizati. Respectivii italieni nu urmasera nici o forma de invatamant superior, deci obtinerea diplomelor de la UMF Iasi nu se putea face decat fraudulos. Conducerea UMF Iasi a negat de la inceput orice implicare in acest scandal, sustinandu-si nevinovatia pana la capat. Jana Condurache, secretara Facultatii de Stomatologie, a fost tapul ispasitor al afacerii. Senatul UMF Iasi a considerat-o singura vinovata si i-a desfacut contractul de munca cu litera "i".
Cristi DIACONU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2650 (s) | 24 queries | Mysql time :0.124349 (s)