Eveniment-Social

Ancheta mortii profesoarei Tundrea va fi finalizata in curand

Publicat: 09 feb. 2011
1

Politistii ieseni vor finaliza in scurt timp ancheta accidentului din Podu Ros, in urma caruia a murit profesoara Livia Tundrea, de la Colegiul National de Arta „Octav Bancila”.
In dimineata de 13 ianuarie, Constantin Tundrea, de 60 ani, soferul autoturismului marca Dacia Super Nova, cu numarul de inmatriculare IS-09-EST, care circula dinspre Soseaua Nicolina spre Podu Ros, nu a respectat indicatorul „Cedeaza trecerea” din intersectie si a intrat in coliziune cu un autoturism taxi Dacia Logan. Impactul a fost atât de puternic, încât masina a ricosat in bordura si s-a rasturnat. In urma impactului, sotia soferului, Livia Tundrea, aflata pe bancheta din spate, a murit. Aceasta era profesoara la Colegiul National de Arte „Octav Bancila” si mama a trei copii. Din primele cercetari a rezultat ca femeia, in varsta de 55 ani, nu purta centura de siguranta. Soferul a scapat fara traumatisme grave. „Din primele cercetari rezulta ca soferul care circula dinspre Soseaua Nicolina nu a respectat semnificatia indicatorului «Cedeaza trecerea», a intrat in coliziune cu un auto taxi, dupa care s-a rasturnat. Pasagerul de pe bancheta din spate a decedat in urma impactului”, a declarat, la acea vreme, Sorin Catana, agent-sef al Serviciului Rutier Iasi. Constantin Tundrea nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice, dar i s-a intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa. Ancheta este in faza avansata, urmand ca zilele viitoare politistii sa primeasca rezultatele analizelor. „Asteptam rezultatele de la necropsia femeii si de la expertiza masinii pentru a putea finaliza, astfel, acest caz, care este, din pacate, unul nefericit”, a declarat Lucian Mursa, comisar-sef al Inspectoratului de Politie Municipal Iasi.





Comentarii
Adauga un comentariu