Actualitate

Andreea Liptak, o femeie de succes la 10 ani de la plecarea din Pro TV. Are o familie superbă cu Răzvan Spiridon

Publicat: 26 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Andreea Liptak o femeie de succes la 10 ani de la plecarea din Pro TV. Are o familie superbă cu Răzvan Spiridon
Andreea Liptak formează de aproape 20 de ani un cuplu redutabil atât în plan profesional, cât și în plan familial

În prezent, Andreea Liptak este o femeie de succes, atât în plan profesional, cât și în cel personal, având o familie frumoasă alături de Răzvan Spiridon. În urmă cu 10 ani, știrista și soțul ei au părăsit Pro TV și s-au orientat spre o afacere care le-a adus mari satisfacții financiare. Așadar, Andreea Liptak, care provenea dintr-o familie săracă, a reușit ca în câțiva ani să-și construiască un viitor strălucit.

Pe Andreea Liptak lumea o cunoaște de pe vremea în care prezenta ştirile matinale la Pro TV. Cu toate acestea, în urmă cu zece ani, ea părăsea lumea televiziunii împreună cu soțul ei, pentru a se dedica afacerilor. Nu de puține ori ea a povestit că provine dintr-o familie foarte săracă, însă acest lucru nu a oprit-o să ajungă sus.

Andreea Liptak, o femeie de succes

Andreea Liptak, fosta vedetă Pro TV, duce acum o viață liniștită, departe de tumultul redacțiilor de știri. Au trecut fix 10 ani de când a dispărut de pe micile ecrane, însă în tot acest timp a reușit să-și construiască nu doar un prezent luminos, ci și un viitor strălucit.

În mai 2012, Andreea Liptak era înlocuită, la Știrile Pro TV, cu Lavinia Petrea și cu Andreea Marinescu. La momentul respectiv, se zvonea că a fost concediată tocmai din cauza afacerii în care intrase alături de Răzvan Spiridon, și el fost prezentator de știri sportive, la același post tv. Pro TV a negat însă concedierea, dar Andreea nu a mai apărut niciodată pe micul ecran.

Acum viața ei, însă, este una roz sau cel puțin așa reiese de pe rețelele sociale, unde vedeta este foarte activă. Afacerea Andreei și a soțul ei, Răzvan Spiridon, specializată pe vânzarea de produse cosmetice și suplimente nutritive, face parte dintr-un sistem piramidal multinațional. Potrivit cunoscuților acestora, le asigură un venit constant și frumos.

Andreea Liptak, declarație de dragoste pentru Răzvan Spiridon

Răzvan Spiridon și Andreea Liptak sunt împreună din 2003, iar în anul 2007 s-au căsătorit. Au împreună două fete, Maia (18 ani) și Sofia (15 ani) și se iubesc ca în prima zi.

„Astăzi i-am spus La Mulți Ani, iar el mi-a spus că-mi mulțumește pentru «lumina pe care o simte de fiecare dată în el, atunci când mă vede». Și «pentru feţele noastre perfecte» Așa este el… perfect, ca ele! Și cine-l cunoaște cu adevărat, poate confirma!

Ești cel mai important, cel mai influent și cel mai protector bărbat din viața noastră! Sigur mă vei întreba de ce a fost nevoie să scriu asta pe social media? Păi, n-a fost nevoie! Pur și simplu am profitat de faptul că nu ești acasă fix acum!

De 20 de ani îmi luminezi și tu mie zilele! Restul ți le-am spus și ți le voi repeta atât timp cât vom trăi! Love you to the moon and back, indiferent de planetă și de galaxie! So, live long enough, to live forever, my perfect match!”

Andreea Liptak, povestea succesului

Fosta știristă a povestit în urmă cu câțiva ani despre problemele financiare pe care le-a întâmpinat din cauza unui credit în franci elvețieni. Împreună cu soțul ei și-a cumpărat un apartament și o mașină, însă au ajuns să fie sufocați de rate după apreciere respectivei monede de peste trei ori. Astfel, Andreea și Răzvan și-au luat job-uri suplimentare ba chiar au deschis și o mică afacere. În continuare au acceptat să fie recrutați într-o afacere multi-level marketing, iar după foarte multă muncă succesul nu a întârziat să apară.

„Mie nu mi-a fost rușine să vând produse bune și nu îmi este nici acum. Timp de 7 ani, m-am trezit la 4 dimineața și am ajuns acasă la 9-10 seara. Fiind antreprenor. Mă uităm în ochii fetelor mele (dacă nu dormeau când ajungeam acasă epuizată) și știam că într-o zi o să avem ceea ce merităm. Și ceapă aș fi vândut, dacă asta mi-ar fi ajutat familia! Mă interesează să muncesc cinstit, nu dau doi bani pe reputație”, a scris Andreea Liptak, pe Facebook.

Adauga un comentariu