Sport

Andrei Cristea se revoltă după ce a stat în spital opt zile din cauza unui fault al lui Ousmane Viera! „Nu știu ce mai caută la acest nivel”

Publicat: 14 iul. 2020
Andrei Cristea a dezvăluit că a stat opt zile în spital, pentru a se recupera după o intrare dură a lui Ousmane Viera, din timpul meciului Poli Iași - Hermannstadt.
Andrei Cristea a stat 8 zile în spital, după un fault al lui Ousmane Viera.

Fotbalistul ieșean Andrei Cristea a stat 8 zile în spital, după un fault al lui Ousmane Viera, din timpul meciului Poli Iași – Hermannstadt.

Andrei Cristea a dezvăluit că în ultimele opt zile a fost spitalizat, pentru a se recupera după o intrare dură a lui Ousmane Viera, din timpul meciului Poli Iași – Hermannstadt, din urmă cu două etape.
Momentul care a dus la accidentarea lui Andrei Cristea a avut loc în minutul 31 al meciului de la Iași, pierdut de Poli cu 2-3, când Mircea Rednic a fost nevoit să îl înlocuiască pe atacant după intrarea lui Viera, care nu a văzut nici măcar cartonașul galben.

Andrei Cristea, în spital după intrarea lui Ousmane Viera

„Eu am făcut testul pentru coronavirus azi dimineață, pentru că am stat opt zile într-o clinică, acolo m-au pus pe picioare, după un atac brutal din partea lui Viera, care nu știu ce mai caută în fotbalul românesc, un jucător care nu știu ce caută la acest nivel.
Mă bucur că am reușit să revin cu gol și rămânem în cursa pentru salvarea de la retrogradare”, a declarat Andrei Cristea, după meciul cu Dinamo.

Andrei Cristea a revenit după accidentare, din cauza căreia nu a putut juca în cele două meciuri cu Sepsi, din campionat și Cupă, în partida cu Dinamo, în care a adus egalarea pentru Poli Iași, după transformarea loviturii de la 11 metri din minutul 85.

Andrei Cristea, a doua victimă a lui Ousmane Viera

Ousmane Viera este al al doilea astfel de episod în fotbalul românesc. În februarie 2019, când juca la Sepsi, în startul părții secunde a meciului cu Viitorul, fotbalistul ivorian a avut o intrare foarte dură asupra lui Ianis Hagi.

„Eu nu pot să vorbesc. Doar ați văzut ce s-a întâmplat. A fost norocos Ianis, putea să îi rupă piciorul. A fost o intrare grosolană, cu intenție. Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a dat nici fault. În condițiile în care Viera mai avea un galben.
Mi se pare exagerat să vrei să îi rupi piciorul unui fotbalist și să nu pățești nimic. Viera are o vârstă, nu poți să te duci să îi rupi piciorul unui tânăr care vrea să facă fotbal. Din fericire pentru Ianis, nu i-a prins piciorul pe pământ, că stătea 6 luni – un an”, declara Gheorghe Hagi, după acel moment.

Ce a spus Ousmane Viera, după ce a fost la un pas să-i strice cariera lui Ianis Hagi

La 3 zile după Sepsi – Viitorul 0-0, stoperul Ousmane Viera și-a cerut scuze și public pentru intrarea îngrozitoare asupra lui Ianis Hagi. Fundașul le mulțumește celor de la Viitorul pentru că nu au depus memoriu împotriva lui.

„A fost un fault foarte dur, îmi cer scuze în fața lui Ianis. M-am dus după meci în vestiar să-mi cer scuze. Am vorbit cu el. A fost un meci cu o intensitate mare, un meci de play-off. Îmi pare foarte rău acum. În timpul meciului a fost foarte supărat pe mine.

Mi-am cerut scuze în fața tuturor acolo, în vestiar. Lovitura a fost dură, dar nu cu o intensitate mare. Pentru că dacă era intensitate, era mult mai rău acum. Am rămas cu piciorul sus, îmi pare rău. Cred că merit să fiu suspendat, am rănit un jucător, e adevărat. Nu am vrut să-i rup piciorul. Sunt fotbalist profesionist, știu ce înseamnă asta. E un tânăr jucător foarte bun, are un viitor frumos. Antrenorul chiar ne-a spus să avem grijă la faulturi, să nu facem așa ceva. Am un mare respect față de domnul Hagi. Îi mulțumesc că nu a depus memoriu împotriva mea și îmi pare rău că l-am lovit pe fiul său. E un lucru important pentru mine că nu au depus memoriu”, a zis Ousmane Viera.





Adauga un comentariu