News Flash:

Andries nu are acte legale pentru calculul intretinerii

16 Martie 2007
3840 Vizualizari | 5 Comentarii
Cristian Andries
• Mai multi clienti ai SC Termo Service SA au chemat in judecata unitatea considerand ca listele de plata la intretinere au fost incarcate abuziv • In urma unei anchete, inspectorii Serviciului Asociatii de Proprietari din cadrul municipalitatii au constatat faptul ca listele de plata emise de catre SC Termo Service SA nu sunt in conformitate cu legislatia in vigoare
Unii dintre locatarii ale caror asociatii sunt administrate de SC Termo Service SA au decis sa solicite sprijinul Serviciului Asociatiilor de Proprietari. Inspectorii au constatat ca listele de plata emise de catre subordonatii lui Cristian Andries, directorul firmei Termo Service SA, nu sunt in conformitate cu legislatia in vigoare. S-a constatat ca lista de plata nu este intocmita in totalitate conform legislatiei in vigoare. Conform Ordinului Ministrului Finantelor numarul 2329/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii in partida simpla de catre persoanele juridice fara scop lucrativ, lista de plata trebuie sa cuprinda si coloane pentru «cheltuieli pe index de contoare individuale». De asemenea, lista de plata trebuie verificata si semnata de comisia de cenzori, semnata si stampilata de catre comisia de cenzori", precizeaza actul normativ. De mentionat ca nici pana in prezent, listele de plata emise de catre SC Termo Service SA nu respecta masurile impuse de Serviciul Asociatiilor de Proprietari din cadrul Primariei Iasi. Directorul SC Termo Service SA, Cristian Andries a spus ca modul in care se repartizeaza cheltuielile pentru consumul de apa este hotarat de locatari. "Repartizarea cantitatilor de apa nu depinde de noi, ci de cum hotaraste Adunarea Generala a Asociatiei", a spus scurt Andries. Este deosebit de interesant cum va putea justifica Cristian Andries baza legala de calcul a acestor consumuri, in conditiile in care este de notorietate ca majoritatea proceselor verbale ale Adunarilor Generale ale locatarilor este de cele mai multe ori fictiva. In cele mai multe cazuri, doar o mana de locatari, cei care au mai mult timp liber, se aduna in scara blocului, scriu pe brate o hartie, asa-zisul proces verbal al asociatiei, cu care apoi umbla din usa in usa pentru a obtine semnaturi. Fiind vorba de sume imense de plata, pe care Andries le cam gestioneaza cum vrea, nu este lipsit de interes un control amanuntit al modului de intocmire a acestor acte, pe baza carora iesenii intretin SC Termo Service SA. Scandalul blocului 609 Mai multi locatari din blocul 609 din cartierul iesean Nicolina au dat in judecata societatea comerciala condusa de Andries pentru ca listele de plata la intretinere au fost incarcate abuziv. Inca din anul 2001, cand blocul in care locuiesc a fost preluat de Termo Service SA au observat cu stupoare pe listele de plata cum sunt umflate sumele de plata pentru apa rece. De exemplu, pentru luna mai 2002, pe cand apa potabila era la pretul de 11.152 lei (1,11 RON), pentru o familie cu doar trei persoane au trebuit sa plateasca suma de 1.180.057 lei (118 RON). Astfel, pentru suma pe care le-a venit de plata ar fi insemnat ca familia respectiva ar fi consumat o cantitate de aproximativ 80 metri cubi de apa ceea ce este practic imposibil. Daca SC Termo Service SA ar fi respectat Hotararea Consiliului Judetean nr. 28 din anul 2000, familia Bostan ar fi trebuit sa plateasca nu mai mult de 315 mii de lei (31,5 RON), mai putin de un sfert fata de suma trecuta pe listele de plata ale SC Termo Service SA. Asta deoarece hotararea respectiva stabileste faptul ca in sistem pausal o persoana nu poate plati mai mult de 7 metri cubi de apa rece. Mai mult, si rubrica pentru apa calda de pe lista de plata este plina de erori. Si aici au fost trecute cantitati enorme de apa calda pe care locatarii nu au consumat-o. De exemplu, tot in luna mai 2002, pentru trei persoane, pentru apa calda le-a venit de plata suma de 2.317.524 lei ()231,75 RON) desi in acea perioada nu aveau apometre montate si plateau in sistem pausal. "Ne-am saturat sa mai platim sute de metri cubi de apa rece si calda. Noi nu avem piscina acasa. Pai un metru cub de apa inseamna o mie de litri. Noi nu am consumat 80 de mii de litri intr-o luna. Este strigator la cer! Inca din anul 2001 de cand ne-a preluat SC Termo Service SA, din cauza ca ne venea de plata cantitati enorme de apa rece si calda ceea ce nu era normal, am ramas restantieri la intretinere pana ce ne-am desteptat si i-am actionat in instanta", a declarat Mariana Bostan, locatara a blocului 609 din cartierul iesean Nicolina.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

ovidiu  | #9320
Andrei Hurbea,daca ai luat ca exemplu fam.Bostan din bl.609 afla ca nu esti corexct .Aceasta familie are peste 200 milioane lei vechi datorie,nu si-a platit intretinerea DELOC ani intregi,astfel incat s-a creat o coabitare intre hotul andries cristian si profitorul de pe urma hotiei Bostan Vasile.
Ceea ce trebuie sa stie cei ce locuiesc in bl.609 este faptul ca la DNA Iasi sunt depuse toate probele infractiunii de gestiune frauduloasa de la termo-service ,ca la Curtea de Conturi a Romaniei au plecat toate dovezile faptelor penale ale numitilor andries cristisn si alexandrescu doina,ca primarul nichita le este complice,ca "seful "asociatiei de proprietari din primarie ,PSD-ist,a musamalizat toate dovezile penale,in loc sa le depuna la DNA,ca d-l Iatco s-a declarat invins in fata mafiei de la termo-service sa Iasi ,mafie care "sponzorizeaza procurori ,militieni si parlamentari.stiu ca voi fi cenzurat,dar asa cum se scriu aceste articole nu reflecta adevarul.Sunati va rugam la registratura Curtea de Conturi a Romaniei, si aflati ce soarta au actele trimise cui recomandata cu AR nr.3136/27.02.2007
sonia  | #9321
acest andries este un excroc notoriu.ar trebui de urgenta dat afara
stefan  | #9322
D-le Andrei Hurbea,poti verifica cum si-a primit apartamentul directorul politiei comunitare (locale)Iasi?Spun babele voastre barfitoare ca i l-a dat andries din licitatiile organizate la apartamentele din care au fost evacuati oameni nevinovati,ai caror sume restante totalizau sumele frauduloase ale termo-service.
Si va mai mirati ca acesti banditi sunt de neclintit?Mafia este strand unita,parchet+politie+primarie+prefectura.
costy  | #9323
pacaleste jumatate de oras excrocul asta de ani de zile.SANT ATATIA BATRANI IN ORASUL ASTA CARE NU AU BANI ,FAMILII SARACE SI EL VINE CU NISTE ABERATII DE FIECARE DATA .DACA NU ESTI CAPABIL DA-TI DEMISIA
cititor  | #9324
nu/i mai faceti atata reclama d/le HURBEA....stiti ultima noutate di societatea TERMOSERVICE SA....joi dimineata la prima ora sau complectat 500 taloane din ziarul CURIERUL DE IASI cu nume fictive pt a sustine POLITEHNICA IASI...doar am intrat inUE...VERIFICATI TALOANELE...doar e PSD la putere,de asemeni pt sustinerea parlamenarilor europeni de iasi la fel sa procedat/PT SIMIRAD....rusine putin spus...asta da DEMOCRATIE
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035997 (s)