National

Angajări pe bază de favoruri sexuale la o primărie din județul Argeș: „Dacă vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziţia mea!”

Publicat: 24 iun. 2022
barbat ce atinge o femeie pe picior
Tânăra a explicat că, prin sintagma "am nevoie de tine", edilul i-ar fi cerut de fapt favoruri sexuale

Angajări pe bază de favoruri sexuale la o primărie din Argeş. Edilul comunei Călineşti este acuzat că i-ar fi promis un post în instituţia pe care o conduce, unei tinere de 21 de ani, în schimbul unor favoruri mai aparte. Probele în acest caz sunt chiar înregistrările audio în care primarul Mihai Georgescu îi descrie fetei fişa postului.

primarul din comuna Calinesti judetul Arges
Pus în faţa faptelor, primarul Mihai Georgescu neagă totul: „Sunt un familist convins!”

Angajări pe bază de favoruri sexuale în județul Argeș

Mihai Georgescu, edilul comunei Călineşti, din județul Argeș, a fost înregistrat în timp ce îi oferea unei tinere, cu 32 de ani mai mică decât el, o funcție în Administrația Locală, în schimbul unor favoruri sexuale.

Surse din anchetă au declarat că povestea ar fi început în urmă cu câteva luni, când tânăra s-a plâns anchetatorilor că primarul i-a promis că o angajează în schimbul unor servicii. Fata în vârstă de 21 de ani lucrează acum ca agent de pază. Aceasta a explicat că, prin sintagma „am nevoie de tine”, edilul i-ar fi cerut de fapt favoruri sexuale.

„Te pot angaja pe cabinetul meu, îţi dau 35 de milioane (n.r.3.500 lei). Îţi dau liber cât vrei tu, îţi faci viaţa cum vrei, dar când am şi eu nevoie de tine şi vreu să fiu cu tine o oră – două, o zi, să fii la dispoziţia mea”, spune edilul pe înregistrare.

Această discuţie halucinantă este parte dintr-un presupus interviu de angajare la primăria din comuna Călineşti, Argeş. Tânăra, în vârstă de 21 de ani, s-a plâns anchetatorilor că primarul i-a promis un loc de muncă la cabinetul său în schimbul unor favoruri sexuale.

Pus în faţa faptelor, primarul Mihai Georgescu neagă totul: „Sunt un familist convins!”.

„Vocea mea este. A fost o convorbire mai lungă, au extras din context. Ceea ce au vrut, să speculeze. O să îi chem în judecată pe toţi. Nu am niciun fel de legătură, nici cu această tânără, nici cu alte tinere. Sunt un familist convins, sunt un om apreciat de comunitate, probabil că lucrurile bune pe care le fac zi de zi în comunitatrea mea îi înnebuneşte pe unii”, a spus primarul Mihai Georgescu.

De altfel, şi localnicii sar în apărarea primarului. În schimb, aceeași părere nu o împărtășesc și colegii de partid ai acestuia.

Edilul comunei Călineşti, suspendat de PSD din toate funcțiile politice

După ce înregistrarea a fost făcută publică și a aflat toată lumea de dedesubturile primăriei din Călinești, edilul a fost suspendat din toate funcţiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei în desfășurare.

De altfel, a fost deschisă şi o anchetă pentru a se stabili cu exactitate are au fost de fapt evenimentele.

„Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice”, a comunicat Biroul de Presă al PSD Argeș.

Într-o postare de pe rețelele de socializare, edilul a precizat că s-a autosuspendat și le cere totodată iertare social-democraților, de vreme ce liberalii i-au cerut demisia.

Reamintim faptul că hărțuirea sexuală este prezentă mai în toate domeniile, mai ales în industria teatrului românesc.

În zilele următoare, primarul presupus că ar face angajări pe bază de favoruri sexuale va merge la Parchet să le explice procurorilor cum au stat de fapt lucrurile.




Adauga un comentariu