Local

Angajații din centrele rezidențiale din Iași vor începe imunizarea împotriva coronavirus din data de 11 ianuarie. Fiecare persoană va fi planificată prin intermediul platformei online

Publicat: 06 ian. 2021
Angajații DGASPC Iași intră în prima etapă de vaccinare împotriva coronavirus de pe data de 11 ianuarie 2021
Sediul DGASPC Iași și o imagine cu doze de vaccin anti-COVID-19

Angajații din centrele sociale ale DGASPC Iași care își doresc să se vaccineze anti-COVID-19 o pot face începând cu data de 11 ianuarie 2021. Până atunci, aceștia trebuie să se înscrie pe platforma electronică. După înregistrare, fiecare angajat va fi programat pentru imunizare în unul dintre centrele de vaccinare din județ

Personalul din centrele sociale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași s-a înscris până astăzi, 6 ianuarie 2021, pe liste pentru a fi imunizat împotriva coronavirus. Ieri, erau finalizate listele pentru angajații și beneficiarii din centrele pentru adulți. Astfel, 279 de angajați și 361 de beneficiari, persoane cu vârsta de peste 65 de ani și cu boli cronice, au decis că doresc să se vaccineze.

Urmează să se stabilească câți angajați din centrele sociale pentru copii, asistenți maternali, dar și angajați ai sediului DGASPC Iași vor să fie imunizați cu noul ser. Numărul doritorilor este raportat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Iași care va distribui ulterior cantitatea de doze de vaccin anti-COVID-19 necesare. În decursul acestei săptămâni, angajații se încriu și pe platforma online prin intermediul căreia vor fi planificați pentru vaccinare la unul dintre centrele de vaccinare din județ, în funcție de domiciliu. În ceea ce privește imunizarea beneficiarilor, aceștia o vor face în cadrul centrelor mobile de vaccinare.

Prima etapă de vaccinare anti-COVID-19 continuă de luni cu angajații din centrele sociale ale DGASPC Iași

În cadrul primei etape din campania de vaccinare anti-COVID-19 este inclus și personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale, dar și cel care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu. Reprezentanții DSP Iași au anunțat că de luni, 11 ianuarie 2021, va începe vaccinarea angajațiilor din centrele rezidențiale. Până atunci este așteptată la Iași a treia tranșă de vaccin, care să fie ulterior distribuită în regiunea de Nord-Est a țării.

„În centrele rezidențiale trebuie ca, până mâine, să se facă acele liste cu doritori. Avem nevoie de numărul total de persoane care vor să se imunizeze împotriva coronavirus pentru a vedea câte doze sunt necesare în total. Fiecare angajat se va înscrie individual pe platforma online unde vor fi planificați începând de luni (n.r.- 11 ianuarie 2021) și vor fi arondați la centrele de vaccinare din zona în care își au domiciliul. Beneficiarii trebuie să fie înscriși și ei, dar vor fi imunizați cu echipele de vaccinare care se vor deplasa cu centrele mobile”, spune dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

Peste 60 la sută dintre angajații și beneficiarii din centrele sociale pentru adulți din Iași s-au înscris pentru vaccinarea anti-Covid

În centrele sociale pentru adulți ale DGASPC Iași, peste 60 la sută dintre beneficiari și angajați doresc să fie imunizați împotriva noului virus. Trebuie să se finalizeze listele pentru beneficiarii și angajații din centrele pentru copii și să se stabilească cum și când vor intra în campania de vaccinare asistenții maternali. De ieri, 5 ianuarie 2021, au început să se înscrie și angajații din sediul DGSPC Iași, fiind în număr de 180.

„Un număr de 279 din 566 de angajați ai centrelor sociale pentru adulți din cadrul DGASPC Iași își doresc să se vaccineze împotriva coronavirus până în prezent (n.r.- 5 ianuarie 2021). În ceea ce privește numărul de beneficiari din categoria de persoane de peste 65 de ani și/sau cu boli cronice care au decis să se vaccineze, sunt circa 361 din 400. Sunt mulți circumspecți, nu știu încă dacă să se vaccineze sau nu. Însă cam 50 la sută dintre angajați doresc imunizarea până în prezent”, declară reprezentanții DSP Iași.

31 de centre fixe și 3 mobile sunt pregătite pentru vaccinarea anti-COVID-19 în județul Iași

În județul Iași au fost pregătite pentru vaccinarea populației un număr de 31 de centre fixe și 3 mobile. Dintre centrele fixe, 16 sunt amenajate în municipiul Iași, 4 sunt în Pașcani, restul fiind în localitățile: Tg. Frumos, Holboca, Popricani, Miroslava, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Răducăneni, Podu Iloaiei și Deleni. Centrele mobile de vaccinare vor ajunge în localitățile îndepărtate din județul Iași, acolo unde se așteaptă ca numărul de doritori să fie mult mai scăzut.

De asemenea, acestea vor fi utilizate și pentru imunizarea persoanelor din centrele rezidențiale din județ. Pe parcursul a șase luni, începând cu ianuarie 2021, fiecare centru va asigura vaccinarea unui număr de circa 5.000 de ieșeni. Un centru de vaccinare anti-COVID-19 va fi alcătuit dintr-un număr de cabinete aferent unui anumit teritoriu al județului Iași. Pentru fiecare cabinet va fi stabilită o echipă care va asigura imunizarea tuturor doritorilor. În ceea ce privește dotarea centrelor de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, acestea sunt organizate ca un cabinet medical obișnuit.





Comentarii
Adauga un comentariu