News Flash:

Angajatii din transportul in comun ameninta cu greva

23 August 2005
631 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea Regiei Autonome de Transport Public si cea a SC Autobuzul SA intampina greutati in plata drepturilor banesti ale salariatilor •"Nu se mai poate asa, de cativa ani, de cand e Abalasei director, in fiecare vara ni se platesc salariile cu intarziere", a declarat Dumitru Vasiliu, liderul sindicatului Dreptatea din cadrul RATP Iasi.

Conducerea Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi intampina mari greutati in a plati salariile la angajati. Desi oamenii ar fi trebuit sa incaseze lichidarea pe data de 15 august, pana in prezent nu si-au primit banii decat angajatii de la sectiile 1 troleibuze si 2 tramvaie. Cristian Stoica, inginer- sef la RATP, da vina pe incasarile foarte slabe. "In fiecare an, in timpul verii avem incasari foarte slabe. Ca un exemplu, de vineri si pana duminica trecuta, am incasat doar 700 milioane lei (70 mii lei noi). In perioadele normale, la sfarsit de saptamana avem incasari de 1,2 miliarde lei ( 120 mii lei noi)", a declarat Cristian Stoica. Acesta a mai spus ca in maxim patru zile vor fi platite si restul salariilor, la sectiile 3 si 4 si la personalul din sediu. De cealalta parte, liderii de sindicat nu mai sunt dispusi sa accepte intarzierile la plata. "Joi sau vineri vom organiza o sedinta a Biroului executiv a sindicatului Dreptatea si, in functie de situatie, vom hotari ce masuri luam. Pentru inceput vom apela la o greva japoneza de avertisment de doua ore. Nu se mai poate asa, de cativa ani, de cand este Abalasei director, in fiecare vara ni se platesc salariile cu intarziere", a declarat Dumitru Vasiliu, liderul sindicatului Dreptatea din cadrul RATP Iasi. Si Radu Barbu, liderul SALT (Sindicatul Autonom al Lucratorilor din Transport) a protestat impotriva intarzierilor la plata salariilor. "Am fost singurul lider de sindicat care a participat la sedinta Consiliului de Administratie de vineri. Am cerut conducerii sa ia imediat masuri de implementare a planului de transport, astfel incat situatia Regiei sa se amelioreze si sa poata fi platite salariile", a spus Radu Barbu. Acesta a mai afirmat ca plata cu intarziere a salariilor s-a facut si din cauza faptului ca aproximativ sapte miliarde lei (700 mii lei noi) din incasarile Regiei au fost investite in materialele necesare pentru lucrarea din bulevardul Dacia. Vasile Sandu, liderul Sindicatului Liber din cadrul RATP, a declarat ca solutia ar fi sa blocheze intrarea in Primaria Iasi, pentru a acorda banii pe gratuitatile oferite in transportul local. "Ar trebui sa protestam in fata primariei. Pe de alta parte, conducerea Regiei ar trebui sa faca demersurile necesare pentru a obtine acesti bani. Nu eu iau salariu de director", a spus si Vasile Sandu.
In ceea ce priveste banii de la bugetul local, Cristian Sandu a declarat ca mai sunt de incasat 7,8 miliarde lei (780 mii lei noi), pe care primaria ii va achita zilele acestea. "Oricum, conform legislatiei in vigoare din mai 2004, alocatiile bugetare trebuie folosite cu prioritate pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat. Pe locul doi urmeaza utilitatile si abia pe locul trei vin salariile", a explicat Vasile Sandu.

Probleme si la SC Autobuzul SA

Si soferii de la SC Autobuzul SA care pleaca in concediu trebuie sa astepte circa zece zile pentru a-si primi banii. "Incasarile sunt mici si din aceasta cauza intampinam greutati in plata banilor pe concediu. Singura solutie pe care am gasit-o a fost aceea de a face platile esalonat", a declarat Maricel Gherca, directorul SC Autobuzul SA. Acesta a mai spus ca in perioadele normale, cand incasarile zilnice sunt de 250 milioane lei (25 mii lei noi), plata concediilor se facea in circa 2-3 zile de la depunerea cererii. Directorul Maricel Gherca a mai spus ca in perioada urmatoare vor intra in concediu aproximativ 50 de soferi, ale caror indemnizatii de concediu ajung in total la suma de 300 milioane lei (30 mii lei noi). "Nu este o suma mare, dar din incasarile si asa mici trebuie sa platim si salariile si din aceasta cauza intampinam greutati", a explicat Maricel Gherca.
Cristian MATASA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1535 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015672 (s)