News Flash:

Angajatii lui Abalasei cer majorarea salariilor

11 August 2004
855 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Sandu, liderul de sindicat de la Regia Autonoma Judeteana de Transport in Comun (RATEC) Iasi, a declarat ieri ca au fost demarate negocierile cu conducerea unitatii pentru majorarea salariilor. Acesta considera ca poate fi obtinuta o majorare a salariilor pentru angajatii RATEC pe cale pasnica, fara greva sau actiuni care sa duca la blocarea traficului sau alte masuri extreme. In aceasta perioada, Federatia Lucratorilor din Transportul Public Local (TRANSLOC) incearca o negociere cu Uniunea Regiilor de Transport Public (URTP) asupra contractului colectiv de munca pe aceasta ramura. Dupa cum afirma liderul de sindicat, majorarea salariilor este motivata de cresterea inflatiei. "Suntem constienti de situatia deficitara in care se afla RATEC, dar trebuie sa ne aparam drepturile. Angajatii Regiei trebuie sa aiba un salariu cat de cat decent. De aceea ne aflam acum in negocieri, pentru ca vrem sa fie marite salariile angajatilor cu douazeci si cinci la suta. Prin aceasta cerere de marire a salariilor urmarim doar sa fie acoperiti coeficientii de inflatie", a declarat Vasile Sandu, lider de sindicat. Din cauza situatiei financiare precare in care se afla Regia de transport ieseana, este posibil ca aceste cereri pentru mariri salariale sa nu poata fi rezolvate pozitiv. Inca o data, conducerea defectuoasa a lui Neculai Abalasei, directorul RATEC Iasi, a adus muncitorii la capatul rabdarilor, care incearca acum, desi prea tarziu, sa ia atitudine. Contactat telefonic, Neculai Abalasei, nu a dorit sa raspunda intrebarilor referitoare la posibilitatea maririlor de salarii. Acesta a spus ca refuza sa vorbeasca cu reporterii cotidianului ZIUA de Iasi. (A.M.C.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1628 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039319 (s)