International

Angela Merkel a fost desemnată și anul acesta cea mai puternică femeie

Publicat: 12 dec. 2019

Angela Merkel a fost desemnată cea mai puternică femeie din topul Forbes și pentru anul 2019. Cancelarul german ocupă această poziție din anul 2006, cu excepția anului 2010, când titlul a fost adjudecat de Michelle Obama. Jurnaliștii de la Forbes au dat publicității clasamentul care ia în considerare realizările femeilor din poziții de conducere din diferite colțuri ale lumii, în politică, afaceri sau divertisment.

Merkel s-a remarcat de această dată prin „reținerea hotărâtă, fie că a fost vorba să îi facă față lui Donald Trump ori să primească peste un milion de refugiați sirieni în Germania”.

Pe locul doi s-a clasat Christine Lagarde, cu probleme penale. Aceasta conduce Banca Centrală Europeană, după ce s-a ocupat de Fondul Monetar Internațional. A încheiat anul 2018 pe locul 22. A treia în clasament este Nancy Pelosi, prima femeie care a ajuns președintele Camerei Reprezentanților în Stalele Unite. La începutul lunii decembrie, ea a anunțat că în Camera Reprezentanţilor din SUA vor fi elaborate articolele pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în cadrul procedurii parlamentare pentru eventuala demitere.

Tânăra activistă Greta Thunberg, numită personalitatea anului de revista Time, s-a clasat pe locul 100 în clasamentul Forbes.



loading...

Adauga un comentariu