International

Angela Merkel, despre relaxarea restricțiilor în Germania. Ce a spus cancelarul

Publicat: 03 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Angela Merkel despre relaxarea restricțiilor în Germania. Ce a spus cancelarul
Angela Merkel este hotarata sa relaxeze restrictiile din Germania

Angela Merkel a vorbit despre relaxarea restricțiilor în Germania cu liderii celor 16 landuri. Cancelarul german a cedat în fața presiunii făcute de populație cu privire la măsurile luate împotriva pandemiei de Coronavirus.

Pentru a evita un al treilea val de infectări, se vor face milioane de teste.

Angela Merkel, despre relaxarea restricțiilor în Germania

Din cauza presiunii puse de populație, Angela Merkel a hotărât să relaxeze măsurile restrictive aplicate în Germania. Aceasta a ținut cont de dorința populației de a reveni la o viață cât mai normală. Șefa guvernului federal, propune miercuri, liderilor landurilor germane să atenueze limitarea contactelor sociale.

Cancelarul german a stabilit deja o soluție pentru problema actuală: „Ieşim dintr-o lungă perioadă de închidere şi trebuie să avansăm acum pas cu pas”.

Proiectul propus de către aceasta ar urma să fie adoptat miercuri, iar de lunea viitoare întâlnirile între membrii a „două cămine” vor fi posibile doar cu condiția de a nu depăşi numărul total de cinci persoane, excluși fiind copii cu vârste sub 14 ani.

Restricțiile în vigoare vizează faptul că, contactele persoanelor dintr-un cămin trebuie să se limiteze la o singură persoană din exterior. De lunea viitoare ar urma să se deschidă și saloanele de înfrumusețare.

Angela Merkel, despre relaxarea restricțiilor: „Măsurile sunt reversibile”

Germania a autorizat treptat, şi cu multe precauţii, redeschiderea şcolilor după ce acestea au fost închise două luni, în pofida temerilor provocate de răspândirea variantelor britanică şi sud-africană ale coronavirusului.

Merkel şi cei 16 premieri din landuri vor reafirma că limitarea contactelor rămâne „instrumentul fundamental în lupta împotriva pandemiei”, întrucât această limitare „salvează în fiecare zi un număr incalculabil de vieţi şi evită evoluţii grele ale bolii”.

În plus, Angela Merkel a avertizat în faţa deputaţilor propriului partid că oricând poate decide „să apese frâna” din nou.

Totodată, guvernul german are în vedere că strategia de relaxare să se baze pe efectuarea masivă de teste antigen. Distribuirea „în mari cantităţi” a acestor teste rapide, aşteptate curând în farmacii, ar trebui” să permită în lunile următoare o influenţă pozitivă asupra evoluţiei pandemiei”, se mai arată în documentul cu deciziile aşteptate să fie anunţate miercuri.

Angela Merkel a vorbit despre relaxarea restricțiilor în Germania cu liderii celor 16 landuri dupa ce a cedat presiunii puse de catre populatie.

Angela Merkel refuză să se vaccineze

Cu toate că s-a declarat pro vaccinare, Angela Merkel nu vrea să se vaccineze.

„Am 66 de ani și nu aparțin grupului recomandat pentru AstraZeneca”, a spus Merkel, descriind vaccinul ca fiind „fiabil, eficient și sigur” pentru alții.

„Toate autoritățile ne spun că puteți avea încredere în acest vaccin. Atâta timp cât rezervele de vaccinuri sunt la fel de limitate ca în acest moment, nu trebuie să alegeți pe care le primiți ”, a adăugat ea.

Adauga un comentariu