News Flash:

Ani grei de puscarie pentru talharii de la Sala Polivalenta

30 Mai 2001
1650 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cinci tineri din Ciurea au jefuit mai multe persoane, fiind prinsi de politisti in toiul unei talharii

Cinci talhari din Ciurea, care in iarna anului trecut au terorizat trecatorii din vecinatatea Salii Polivalente, au fost judecati si condamnati la pedepse cuprinse intre doi ani si cinci ani si jumatate de inchisoare. In sarcina acestora s-a retinut ca atacau diverse persoane, carora le cereau bani, reusind sa bata si sa jefuiasca trei victime pana in momentul in care au fost prinsi in flagrant. Dumitru Balan (20 de ani), Constantin Balan (20 de ani), Gavril Rosu (23 de ani), Ioan Rosu (21 de ani) si Mihai Livadariu (17 ani) s-au constituit intr-o banda si au atacat prima data pe 22 februarie 2000. Atunci l-au acostat in preajma Salii Polivalente pe Teodor Amarandei, pe care l-au amenintat si dus cu forta in parcul din apropiere. De la acesta au furat un walkman, cateva casete audio si o bricheta Zippo. Pe 25 februarie, l-au acostat in aceeasi zona pe Laurentiu Dumitriu, pe care l-au batut cu pumnii si cu picioarele, dupa care l-au dus tot in parc si i-au furat telefonul mobil. Dupa inca doua zile l-au jefuit in acelasi mod pe Cosmin Pacrita, de la care au luat doar 52.000 de lei. Aceasta ultima actiune a talharilor din Ciurea, la care a participat inca un tanar, pe nume Constantin Aghimiei, s-a petrecut sub privirile unui echipaj de Politie, care supraveghea zona, in urma numeroaselor reclamatii primite de la trecatorii acostati. Infractorii au fost prinsi in flagrant, arestati si trimisi in judecata pentru talharie. Dintre acestia a scapat doar Constantin Aghimiei, care este si in prezent cautat de politisti pentru complicitate la talharie. Tinerii din Ciurea au fost judecati de Tribunal, care i-a condamnat pe Dumitru Balan si Gavril Rosu la cate 5 ani si 6 luni de inchisoare, pe Constantin Balan la 5 ani si 2 luni, pedepse mai mici primind Ioan Rosu - 2 ani si 10 luni - si minorul Mihai Livadariu - 2 ani . (D.I.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1741 (s) | 22 queries | Mysql time :0.054193 (s)