National

ANRE traduce pe înțelesul celor care nu își mai permit să plătească facturile

Publicat: 22 sept. 2022
Factură
ANRE traduce pe înțelesul celor care nu își mai permit să plătească facturile

Criza de pe piaţa de energie este generată de dezechilibrul dintre cerere şi ofertă, pentru că, în acest moment, cererea este mai mare decât oferta ieftină, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Zoltan Nagy – Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Criza este generată de dezechilibrul dintre cerere şi ofertă. Trebuie să echilibrăm cererea şi oferta. În acest moment, cererea de energie este mai mare decât oferta sau este mai mare decât oferta ieftină. Europa consumă o anumită cantitate de energie scumpă care determină şi preţul final pentru energie electrică. În momentul în care reuşim să suplimentăm avem două variante: ori suplimentăm partea de ofertă cu surse ieftine şi imediat preţul scade, ori umblăm şi la cealaltă parte, de cerere, ceea ce automat implică măsuri de eficienţă energetică, sau măcar să eliminăm risipa”, a afirmat Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE: „Primul pas ar fi să eliminăm risipa”

De asemenea, vicepreşedintele ANRE a transmis că primul pas ar fi să eliminăm risipa atât acasă la noi, ca simpli cetăţeni şi consumatori casnici, cât şi la nivelul instituţiilor publice, dar şi la nivelul firmelor.

„Nu trebuie neapărat să facem investiţii sofisticate în eficienţă energetică şi să ne dăm peste cap să inventăm noi soluţii. Primul pas ar fi să eliminăm risipa atât acasă la noi, ca simpli cetăţeni şi consumatori casnici, cât şi la nivelul instituţiilor publice, dar şi la nivelul firmelor. Ca să răspund la întrebarea dacă vor mai fi reglementări, spun că vor fi dacă va fi nevoie. Cred că piaţa reglementează mult mai natural decât orice altă reglementare. În acest moment, dată fiind şi criza şi preţurile foarte mari, piaţa ne împinge natural înspre aceste măsuri”, a afirmat Nagy-Bege, scrie Agerpres.

Transformarea digitală se poate observa pe tot lanţul energetic

Acesta a remarcat că, de ani de zile, transformarea digitală se poate observa pe tot lanţul energetic, de la producţie, transport, distribuţie, furnizare până la consumator, ceea ce ajută la simplificarea proceselor şi la reducerea costurilor.

„Toate acestea implică şi nişte investiţii pe termen mediu, poate lung. Oraşele intră în categoria de consumatori. Oraşele sunt nişte mari consumatori de energie electrică, termică, de gaz, de diverşi combustibili şi orice măsură luată la nivel local prin care ne ducem în direcţia de a reduce risipa sau de a reduce consumul prin măsuri de eficienţă energetică sunt absolut binevenite. Vedem că în multe oraşe din România se întâmplă acest lucru”, a susţinut oficialul ANRE.

Dezvoltarea oraşelor inteligente şi orientarea tehnologiilor durabile către locuitori s-au aflat printre subiectele analizate, joi, în cadrul ediţiei a VII-a a evenimentului „Smart Transformation Forum”.




Adauga un comentariu