News Flash:

Anticariatele sunt pe cale de disparitie

28 Octombrie 2006
719 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi vremea anticariatelor, cand se aflau la mare pret, a apus demult, totusi se mai gasesc inca oameni care o fac din pasiune. Un exemplu este Dumitru Grumazescu, anticar si colectionar cu renume, atat pe plan local, cat si pe plan national. Acesta a declarat ca a avea un anticariat putea reprezenta o afacere. Insa, din cauza numarului scazut de clienti, care se imputineaza de la an la an, numai cei care au facut din acest lucru o pasiune au mai rezistat. "Eu am avantajul ca nu am numai un simplu anticariat. La mine se desfasoara si acte de cultura, lansari de carte, auditii muzicale, avem un cerc al epigramistilor, se joaca mici scenete. Nu este vorba doar de anticariat. Parerea mea este ca in acest moment nu se poate trai daca ai un anticariat. Lumea nu mai este atrasa de antichitati. E drept ca sunt multi care se uita, le place ce vad, dar nu cumpara", a declarat Dumitru Grumazescu. Acesta a precizat ca anticariatele au mers bine inainte de perioada comunista, cand se putea vinde practic orice. Odata cu venirea regimului comunist notiunea de anticar a prins o cu toata alta nuanta, si anume cea de vanzator de carti vechi. "Pe timpul comunismului a fost greu iar dupa 1989 anticariatele au luat o dezvoltare nedorita, chiar regretabila as putea spune. Au aparut multi neprofesionisti pe piata care au stricat renumele de anticar si de colectionar. Anticarul trebuie sa fie un om de arta si cu o anume cultura, nu doar un om de afaceri", a mai adaugat anticarul Grumazescu. Practic, in zilele acestea, nu mai renteaza un anticariat prin simplul fapt ca devine un doar un depozit de lucruri vechi, valoroase doar pentru o mica categorie de persoane. Desi cele mai multe astfel de magazine s-au transformat sau a ramas doar pe vanzarea de carti, inca se mai gasesc anticariate in acre se poate gasi aproape orice, de la bijuterii vechi, aparate de fotografiat de la inceputul anilor 1900 sau diferite statuete.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

872 viz    0 com
1675 viz    0 com
1623 viz    2 com
893 viz    0 com
765 viz    0 com
3964 viz    5 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019123 (s)

loading...