News Flash:

Antidot pentru criza: amenzi pentru tot ce misca

10 Iulie 2010
1196 Vizualizari | 0 Comentarii
• In timp ce iesenii se confrunta cu o criza fara precedent, autoritatile locale, împinse de la spate de guvernanti, au gasit un antidot surpriza • Institutiile cu atributii de control au inceput sa dea amenzi pe banda rulanta, fortate sa adune cat mai multi bani la bugetul de stat • In aceste conditii, aproape nici o firma nu scapa fara a primi o amenda sau cel putin un avertisment • Fata de anul trecut, numarul controalelor institutiilor cu atributii de control a crescut semnificativ

In timp ce iesenii se confrunta cu o criza fara precedent, autoritatile locale, împinse de la spate de guvernanti, au gasit un antidot surpriza. Institutiile cu atributii de control au inceput sa dea amenzi pe banda rulanta, fortate sa adune cat mai multi bani la bugetul de stat. Astfel, prin numarul mare de controale efectuate se doreste o sporire substantiala a veniturilor la buget, semn ca economia gafaie serios sub presiunea crizei, dar si ca guvernantii nu au nici cea mai mica idee despre cum sa rezolve problemele aparute. De exemplu, comisarii de la Garda Financiara au verificat in cursul lunii iunie 367 agenti economici. In total, sectia ieseana a aplicat in urma verificarilor 258 amenzi si 111 avertismente. Valoarea totala a amenzilor a fost de aproape 900 mii lei, adica 9 miliarde lei vechi. "Aria de control este atat de larga, incat se pot constata mai multe nereguli. Pot fi cazuri in care acelasi agent economic poate primi atat o amenda, dar si un avertisment, in functie de situatia constatata", a explicat Adrian Ianole, comisar al Garzii Financiare Iasi. Un alt exemplu este al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului. In patru luni de zile, comisarii au aplicat aproape 700 amenzi, media fiind de 175 controale pe luna. In urma acestora, statul ar urma sa incaseze din amenzi aproape 500 mii lei. O crestere a numarului de controale se poate vedea clar si in ceea ce priveste controalele efectuate de catre Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi. Tot pe parcursul a patru luni de zile, inspectorii fiscali ieseni au atras un total de 47.462.338 lei, în urma a nu mai putin de 980 actiuni de control, cu 66 mai multe decat în aceeasi perioada a anului trecut. Dupa cum explica finantistii, activitatea de inspectie fiscala a avut drept scop verificarea modului de evidentiere, calculare si plata a obligatiilor fiscale, precum si prevenirea, descoperirea si combaterea actelor de evaziune fiscala. Reprezentantii mediului de afaceri sustin ca sunt momente in care se simt tracasati de catre controalele efectuate pe banda rulanta de catre inspectorii si comisarii institutiilor de control. "Suntem tracasati de tot felul de controale. Ca sa nu mai vorbim ca unele institutii au atributii relativ similare. In plus, pe langa faptul ca nu se va mai bloca partial activitatea pentru astfel de controale, va scadea si bugetul alocat pentru ciubucurile sau cadourile care se dau inspectorilor", a explicat Florin Parvu, reprezentantul Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

O data la doi ani

Conform unui proiect de lege facut la cererea publicului, adica a mediului privat, Ministerul Economiei, inspectorii de la institutiile de control, nu vor mai putea controla firmele mai des de o data la doi ani. Astfel, Fiscul, inspectorii sanitari, cei de urbanism sau din constructii, dar si reprezentantii altor institutii de stat ar putea avea voie sa efectueze controale la firme doar o singura data la fiecare doi ani calendaristici consecutivi. In cazul în care inspectorii institutiilor respective vor încalca aceasta prevedere, ar putea fi amendati cu o suma de la 1.500 pana la 2 mii lei. "Controlul repetat nejustificat este controlul efectuat în cursul a doi ani calendaristici consecutivi, de catre acelasi organ de control specializat, la acelasi contribuabil, în absenta unor elemente care sa justifice temeinic efectuarea controlului respectiv (solicitari exprese ale unor autoritati publice, cazuri flagrante, suspiciuni întemeiate de producere a unor infractiuni etc.). Prin eliminarea controalelor repetate la intervale scurte de timp asupra aceluiasi contribuabil se raspunde si solicitarilor insistente si repetate venite, în acest sens, din partea mediului de afaceri", potrivit proiectului de lege. Propunerea a fost lansata inca din 2009, insa pana in momentul de fata nu s-a facut nimic concret.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2605 (s) | 22 queries | Mysql time :0.140514 (s)

loading...