National

Antonescu, despre Ponta: Au fost lucruri pe care a trebuit sa le clarificam public, din pacate

Publicat: 18 sept. 2013
1

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astazi, ca in relatia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care „au trebuit sa fie reglate, din pacate, public”, precizand ca majoritatea de 70% de care beneficiaza Guvernul reprezinta un atu de soliditate, stabilitate si predictibilitate.

Antonescu a fost intrebat, intr-o declaratie sustinuta in Elvetia, in ce masura a fost vorba despre o „impacare” cu Victor Ponta, dupa cum a anuntat premierul.

„Au fost niste lucruri care pana la urma au trebuit sa fie reglate din pacate public, eu cred insa – si am spus-o si in momentele mai incordate – avem niste angajamente atat de serioase, nu atat intre noi, cat in fata cetatenilor si nu ne putem juca cu ele. Daca sunt neclaritati, dupa cum vedeti, le putem clarifica si merge mai departe. E foarte interesant ca aceasta majoritate, pe care si aici si oriunde mergem in lume, noi o invocam ca un atu pentru Romania si este privita ca un atu. Atunci cand discuti cu Guvernul, cu Parlamentul unei tari, unde exista o majoritate de 70% ai garantia soliditatii, stabilitatii si predictibilitatii si ca aceasta majoritate sa fie pastrata si aceasta majoritate sa lucreze in folosul cetatenilor”, a declarat Antonescu, care se afla intr-o vizita in Elvetia.

In ultima saptamana, liderii PNL si PSD, infrunte cu Crin Antonescu si Victor Ponta, au lansat o serie de acuzatii publice reciproce, vorbind inclusiv de riscul ruperii USL si al caderii Guvernului.

Premierul Victor Ponta, presedintele PSD, a anuntat ca a discutat marti cu presedintele PNL, Crin Antonescu, si ca s-a „impacat” cu acesta, iar orice disputa va fi pastrata in viitor intr-un cadru privat.

El a precizat ca Antonescu ramane candidatul USL la alegerile prezidentiale, in conditiile in care PSD si-a respectat intotdeauna toate acordurile astfel ca nu s-a pus problema nici de aceasta data de o modificare in acest sens.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru „Gandul”, ca subiectul candidatului USL pentru prezidentiale nu a fost atins, marti, in discutia avuta cu premierul Victor Ponta, liberalul adaugand: „Doar nu o sa intru intr-o noua divergenta cu premierul cand spune ca ne-am impacat”.

Ponta a afirmat apoi ca Antonescu i-a transmis la telefon ca doreste ca USL sa functioneze in continuare unit, iar acesta ramane candidatul Uniunii la alegerile prezidentiale, chiar daca subiectul nu a fost discutat in detaliu in convorbirea telefonica.





Adauga un comentariu