News Flash:

Antonescu, premier?

7 Iunie 2010
1394 Vizualizari | 3 Comentarii
Crin Antonescu
• Presedintele PNL, Crin Antonescu, este dispus sa îsi asume functia de premier

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a sustinut ieri la Galati, într-o conferinta de presa, ca este pregatit sa îsi asume functia de premier, în conditiile în care planul de guvernare al partidului pe care îl conduce ar fi adoptat. Presedintele liberalilor a precizat însa ca nu acesta este scopul sau politic la ora actuala. In cazul în care PNL va ajunge la guvernare în baza planului de guvernare propus de catre acest partid, Crin Antonescu spune ca si-ar putea asuma functia de premier. Acesta a precizat însa clar ca atata vreme cat exista masuri alternative fata de cele propuse de catre Guvernul Boc acestea ar trebui aplicate. "Noi am spus întotdeauna, de la începutul crizei, ca atata vreme cat sustinem ca exista masuri care se pot aplica, noi suntem dispusi sa le si aplicam. Asta nu înseamna ca am dori sa intram la guvernare în guvernul lui Traian Basescu (daca doream asta intram la guvernare asta iarna). Noi suntem dispusi sa asumam guvernarea Romaniei pe baza masurilor PNL si suntem dispusi sa ne asumam singuri acest program care înseamna salvarea pensiilor si salariilor, taierea drastica a cheltuielilor, un Guvern cu mai putine ministere si o reducere a numarului de agentii. Scopul meu politic nu este sa devin premier. Sa nu se înteleaga acum ca PNL ar face orice sa ajunga la guvernare. Insa daca se va pune problema sa punem în practica aceste masuri nu vom da înapoi. Daca m-ar desemna partidul sa ocup aceasta functie, atunci voi raspunde ca sunt de acord", a sustinut Antonescu. In legatura cu motiunea de cenzura introdusa de catre PSD, presedintele PNL a declarat ca parlamentarii liberali vor sustine acest demers, indiferent de textul motiunii. Mai mult, Antonescu a sustinut ca liberalii vor vota cu bilele la vedere, iar cei care nu vor fi prezenti la vot vor fi exclusi din partid. Acesta a continuat spunand ca, în situatia în care PDL va decide sa absenteze în momentul votarii motiunii, acei democrat-liberali care au anuntat deja ca nu sunt de acord cu masurile de austeritate propuse de guvern vor face tot posibilul sa se afle în sala si sa voteze împotriva guvernului Boc. "Parlamentarii PDL, daca tot voteaza motiunea, vor ca lumea sa stie ca ei fac lucrul acesta. Vor intra în sala împotriva consemnului, daca va exista un consemn impus de catre partid, si vor vota asa cum cred de cuviinta", a declarat liderul liberal. Crin Antonescu s-a aflat duminica la Galati, la Conferinta Filialelor Teritoriale Galati.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Sahleanu A.  | #109815
Auzi, prostanu' asta de muzeograf se viseaza premier... si eventual vicepremier o sa-l puna pe Salavastru, ca amandoi sunt perfecti in privinta inteligentei si a cunostintelor de economie.
Pensionaru  | #109823
Pai nu din cauza unor idioti de la pnl ,care stiau de criza si totusi au cheltuit toti banii care mai existau la buget,am ajuns in situatia de acum .Nu trebuie sa uitam nici pe psd-isti care au distrus si vandut tara.Dincauza celor doua partide se iau acum aceste masuri care ne afecteaza.Ne lipsim de premieri idioti ca antonescu.mai bine suportam sase luni masurile dar nu vedem un prost premier.
capitanul  | #109837
lasa ca e mai bine cu marinaru si cu curvele lui
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1791 (s) | 24 queries | Mysql time :0.052988 (s)