Eveniment-Social

„Antreprenoriatul începe in scoala!”, proiect inedit al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iasi

Publicat: 07 mai 2018

Maine, 9 mai 2018, începând cu orele 13:00, în sala de festivitati a Liceului Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi va avea loc deschiderea proiectului antreprenorial "Construim orasul în curtea scolii", aflat la cea de-a V-a editie si implementat în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), Centrul de Resurse si Asistenta Educationala si Fundatia "Alaturi de Voi" România.

Citeste si : Eveniment international de amploare desfasurat la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Iasi

Eveniment-concept inedit în peisajul educational iesean, acesta îsi propune ca an de an sa reuneasca, într-un parteneriat eficient, efectiv si activ, companii si structuri organizationale care vad viitorul în educatia de calitate si care îsi asuma în mod real responsabilitatea sociala, motivând elevii sa perceapa antreprenoriatul ca solutie practica si viabila de cariera.

Anul acesta, între 9 mai si 7 iunie 2018, 18 companii din diferite arii de activitate (IT, servicii educationale, juridice, medicale, jurnalism, marketing, consultanta etc.) vor deveni "parinti comunitari" pentru peste 450 de elevi din clasele IX – XI, sprijinindu-i sa înteleaga notiuni de baza referitoare la antreprenoriat si sa îsi dezvolte, prin metode de educatie nonformala, competente necesare în cariera. Fiecare clasa va beneficia de sprijinul a cel putin unui astfel de "parinte comunitar", primind simbolic numele acestuia pe perioada implementarii proiectului.

Citeste si : INITIATIVA DEOSEBITA! "Construim orasul în curtea scolii", proiect al Liceului Vasile Alecsandri din Iasi

"Ideea de la care a plecat acest proiect de orientare-învatare a fost de a crea un context pentru interactiune între comunitatea de afaceri si cea scolara, un spatiu în care sa se activeze conduita antreprenoriala a elevilor nostri si care sa încurajeze dezvoltarea unor competente esentiale ce vor facilita adaptarea la schimbarile economice si sociale si, implicit, insertia lor pe piata muncii. Ne bucuram ca la fiecare editie ni se alatura noi reprezentanti ai sectorului de business si ca, în acest fel, ne putem duce mai departe misiunea pe care ne-am asumat-o în urma cu cinci ani si anume de a sprijini procesul de tranzitie de la scoala la viata activa a elevilor nostri", a declarat Manuela Cotofan, director al liceului Alecsandri.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit