News Flash:

Anul ilegalitatilor la Medicina

3 Ianuarie 2007
1572 Vizualizari | 3 Comentarii
• Anul 2006 s-a incheiat la Universitatea de Medicina cu o veste nu tocmai buna pentru conducere • Controlul efectuat de ITM la sfarsitul anului trecut a scos la iveala grave nereguli • Salarii diminuate ilegal, sporuri acordate fara a se tine seama de normele legislative, sunt doar cateva dintre abaterile constatate de inspectorii ITM


Anul 2006 a fost unul sumbru pentru Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa. Pensionabilii au fost mentinuti in activitate, vizita ministrului Educatiei, Mihail Hardau, nu a adus nici o schimbare, iar conducerea institutiei de invatamant superior trebuie sa faca rost de zeci de miliarde lei pentru a inapoia cadrelor didactice banii retinuti in mod ilegal din salarii. Toata suflarea din universitate a asteptat cu sufletul la gura intocmirea noii grile de salarizare promisa de conducerea institutiei. Dupa ce grila de salarizare a fost aprobata de membrii Senatului, la inceputul anului universitar, cadrele didactice au asteptat sa primeasca lefurile in functie de munca depusa de fiecare, asa cum au promis cei din conducere. Nu a fost asa, ba, dimpotriva, o parte dintre cadrele didactice au primit salarii mult mai mici, dar nu profesorii care intotdeauna au avut cele mai mari lefuri, cum ar fi cei trecuti de varsta de pensionare dar mentinuti in activitate. Conducerea UMF a fost prinsa cu mata-n sac in luna decembrie 2006, cand un control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) a scos la iveala ilegalitatile savarsite de aceasta. Pana in data de 22 ianuarie, conducerea Universitatii de Medicina are termen sa inapoieze banii salariatilor retinuti in mod ilegal. In loc sa pensioneze cadrele didactice care au implinit varsta legala, conducerea UMF a diminuat drastic salariile, contrar prevederilor legislative.

Reforma pentru pensionabili

Tot in 2006, o parte dintre cadrele didactice, cele tinere, au tinut cu tot dinadinsul ca ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, sa se deplaseze la UMF pentru a-i aduce la cunostinta problemele majore cu care se confrunta. Ministrul Hardau a mers la UMF, a discutat cu un grup de cadre didactice, a luat la cunostinta gravele nereguli sesizate de profesori si totul a ramas identic, fara nici o schimbare. In vara anului trecut, rectorul Cristian Dragomir a promis pensionarea cadrelor didactice care au implinit varsta de 65 de ani. Au urmat dezbatere peste dezbateri, discutii, ca in final, sa fie pensionate maximum 15 cadre didactice. Ceilalti, mai bine de 30 la numar, au primit votul membrilor Senatului, for alcatuit in majoritate de cadre didactice pensionabile, pentru a fi mentinuti in activitate. Rectorul Dragomir a considerat ca universitatea nu se poate lipsi de aceste somitati din lumea medicala ieseana, desi sunt destule cadre didactice tinere, dornice de afirmare, dar infranate tocmai de acesti pensionabili. Reforma conceputa de conducerea universitatii s-a dovedit a fi doar in folosul celor care au implinit varsta de 65 ani. Celelalte cadre didactice nu au fost incluse in reforma rectorului Cristian Dragomir. Pentru acestia, universitatea trece printr-o criza financiara fara sfarsit.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Michidan  | #4560
Mentinerea elefantilor senili e o rusine ptr. vestita scoala ieseana de profil. E o pata ptr. mult dorita noastra europenizare.Managementul depasit promovat de acesti mentinuti pe viata,prescrierile de dragul facilitatilor oferite de furnizorii de produse si mai ales abstinenta in promovarea tineretului pe care moral trebuiau sa-l propulseze,sint metehne transmisibile intre pensionabili si de asta-si mentin gasca. Circ inuman se vede la endocrine;alergologie.Sa se aplice legea bunei cuviinte, cei ce frineaza interesat sa suporte consecinte!!
mickidoi  | #4561
daca ar fi macar constienti ca ceea ce fac in plan managerial ese depasit, inutil, chiar daunator pentru viitorul pe care il astern altora???!!!!!, as putea spune ca sunt invidiosi. dar ma tem ca sunt doar senili.
Mao Tze Dun  | #4562
Senatul decrepit va trebui sa se voteze pentru pensionare, ceea ce nu va face in veci. Numai cu picioarele inainte vor pleca ramolitii. Nesimtire mare, piele groasa, dar ce conteaza! inca nu s-au aranjat toate amantele, copiii retardati ce nu pot trece de un rezidentiat, dar devin subit eminenti cu CV-uri fabricate de parintii profesori la UMF, finii, nasii si alte lighioane. E o lume paralela celei din afara UMF-ului si total absurda.Fratilor, s-a deschis lumea, sa mergem s-o cucerim, acolo unde se cauta competenta. Lasati-i sa moara in liniste calare pe lazile cu bani.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1517 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034239 (s)