News Flash:

Anunţat cu surle şi trambiţe, protestul bugetarilor a fost cam fasait: Grevuţă de bugetari

1 Iunie 2010
663 Vizualizari | 0 Comentarii
Mult trambiţata grevă generală a sindicaliştilor din sistemul bugetar i-a lăsat indiferenţi pe salariaţii din unele instituţii. Angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au lucrat ieri ca în orice zi normală. In schimb, salariaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Casei Judeţene de Pensii, Primăriei Barlad, Primăriei Vaslui şi Consiliului Judeţean au participat la grevă. Funcţionarii s-au prezentat la serviciu, dar nu au avut program cu publicul. Protestul funcţionarilor a fost valabil doar pentru ziua de ieri, urmand ca de astăzi să se reia activitatea. Vineri, peste 500 de bugetari şi pensionari au anunţat că vor picheta Prefectura Vaslui, urmand ca liderii sindicali să decidă ce alte acţiuni vor avea loc în această lună. Asistenţii sociali, poliţiştii şi ambulanţierii şi-au declarat public solidaritatea cu manifestările greviste. Grevele cele mai zdravene au fost în învăţămant, sănătate şi la Penitenciarul Vaslui. (Obiectiv)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016957 (s)